Vitamina D este necesară sănătăţii oaselor, sistemului imunitar şi pentru o stare de bine în general. În lumina soarelui, în corp au loc reacţii chimice care duc la formarea vitaminei în corp, însă iarna nu ai parte de prea multă lumină naturală. Află ce să mănânci ca să nu îţi lipsească vitamina D din organism.
Sardine
Peştele, în general, este bogat în vitamina D, dar sardinele au chiar mai multă decât restul. Sunt atât de bogate în vitamina D pentru că le mănânci întregi.
Ciuperci
Pe lângă peşte, ciupercile sunt printre puţinele alimente care conţin şi Vitamina D. Unele soiuri sunt crescute la lumina ultravioletă, astfel că au mai multă vitamina D faţă de restul.
Ouă
Pe lângă proteinele necesare, din ouă îţi mai poţi lua şi vitamina D. Aşadar, la micul dejun nu ar trebui să lipsească ouăle fierte – măcar unul în fiecare dimineaţă.
Puţini oameni suportă gustul de ficat, dar pe lângă faptul că este bogat în fier, zinc şi niacină, conţine şi vitaminele D şi A. Dacă te numeri printre cei care mănâncă ficăţei, optează pentru cel de vită.