Leacuri din natură pentru durerile de dinți

De Libertatea pentru femei, pe

Fie că suferi de stomatită sau ai predispoziția genetică de a face parodontoză, leacurile din natură îți vin în ajutor. Află și rețete de pastă de dinți naturală, făcută în casă.
Împotriva durerilor dentare există un antidot simplu: mestecatul frunzelor de că-tușnică sau de salvie. Acestea curăță și întăresc dinții. În schimb, dacă nu ai probleme de genul acesta, după 40 de ani
te poate amenința ceea ce se numește „boala dinților sănătoși”, parodontoza. Este un proces patologic de reducere a dimensiunilor gingiilor și de descoperire a dinților, care, cu timpul, vor cădea. Împotriva acesteia se poate folosi hreanul, ce provoacă un aflux crescut de sânge în zonă. Se mai pot masa gingiile cu ulei de măsline.

► Cuișoare, împotriva durerilor de dinți

Cuișoarele nu sunt doar condimente aromate, ci au și proprietăți antiseptice și anestezice. De aceea, intră și în compoziția unor unguente stomatologice indicate în dureri dentare, gingivite și alveolite. Când te dor dinții sau măselele, mestecă un cuișor, de trei-patru ori pe zi. Mai poți masa zona dureroasă cu tot cu gingie cu un tampon de vată înmuiat într-un amestec preparat din 15 picături ulei de cuișoare și o lingură ulei de floarea-soarelui sau de măsline. Chiar dacă pe moment scapi de durere, nu uita să mergi la medic pentru a rezolva cu adevărat problema.

►Pastă de dinți făcută în casă

Dacă vrei să îți faci o pastă de dinți naturală la tine acasă, iată două rețete. Pastă pentru adulți: ai nevoie de două linguri de ulei sau unt de cocos comestibil topit la bain marie, două linguri de bicarbonat de sodiu, 10 stropi de ulei esențial preferat (arbore de ceai, mentă, rozmarin sau de eucalipt), un sfert de linguriță de pudră de ștevie și o lingură de argilă. Toate ingredientele se amestecă și se depozitează într-un borcan de dimensiuni mici. Se acoperă cu un capac etanș. Pasta de dinți se poate păstra la temperatura camerei, dar nu mai mult de o lună. Atunci când o folosești, iei pasta cu un bețișor curat, nu pui periuța direct, pentru a nu contamina compoziția.
Pastă pentru copii: se amestecă două linguri de unt sau ulei de cocos comestibil, o lingură de xylitol dat prin râșnița de cafea (se găsește la supermarket la alimente pentru diabetici), cinci picături de ulei esențial de arbore de ceai. Xylitolul este un îndulcitor care, spre deosebire de zahăr, previne formarea plăcii dentare și ajută la remineralizare. Argila ajută la restabilirea PH-ului din gură și elimină mirosurile neplăcute. Uleiurile esențiale menționate dau gust bun pastei, dar au și efect antibacterian. Bicarbonatul de sodiu are efect ușor abraziv și elimină placa. Totuși, este prea agresiv pentru copii.

LĂMÂIA COMBATE STOMATITA

O afecțiune frecventă a danturii o reprezintă stomatitele, inflamații ale mucoasei bucale. Acestea se manifestă prin dureri care se înră-utățesc la înghițire sau prin simplul contact cu alimentele. Mucoasa bucală poate prezenta vezicule, afte sau o roșeață difuză. Pentru a scăpa de aceste efecte neplăcute poți face badijonări cu suc de lămâie, portocale sau tamponări cu suc de ceapă. De ajutor este și gargara cu decoct de gutuie, preparat dintr-un fruct mare, ras, lăsat să fiarbă într-un litru de apă până cantitatea se reduce la jumătate. Se strecoară și se folosește în aceeași zi. Se mai tamponează zona
afectată cu felii de lămâie sau se țin în gură, împreună cu miere și apă. Se aplică și smochine ținute în apă fierbite, apoi răcite până ajung călduțe.

► SALVIA ÎMPROSPĂTEAZĂ RESPIRAțIA

Ceaiul de salvie este recomandat în abcese dentare, dar este de folos și atunci când gingiile sângerează sau în cazul în care se retrag și ești în pericol să pierzi dintele sau măseaua. Totodată, împrospătează respirația. Se clătește gura, după care se face gargară cu ceai de salvie sau se aplică tampoane de vată îmbibate în infuzie concentrată (două lingurițe de plantă la o cană cu apă). Mai poți face un „praf pentru albirea dinților” din două linguri de frunze de salvie proaspete, mărunțite, amestecate cu două linguri de sare de mare într-un mojar, astfel încât se obține o pudră fină. Se usucă apoi la cuptor, la foc mic. Se mai pisează o dată. Se păstrează într-o cutie închisă etanș și se folosește de două ori pe zi. Se pune puțin praf pe periuța umezită.
Foto: Thinkstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!