Dr. Doru Negru, medic primar de diabet, nutriţie şi boli interne: „Stresul creşte mult mai mult glicemia decât o creşte mâncarea”

De Unica.ro pe
Aproape 2 milioane de români suferă de diabet, iar 2,5 milioane sunt în faza de prediabet. Dr. Doru Negru, medic primar de diabet, nutriţie şi boli interne consideră că această afecțiune foarte răspândită la noi în țară este, de fapt, „o intoxicaţie cronică voluntară cu mâncare“. 

Într-un interviu pentru Adevărul, dr. Doru Negru vorbește despre schimbările pe care fiecare dintre noi ar trebui să le facem astfel încât să nu ajungem la diabet, dar și despre legătura acestei afecțiuni cu stresul.

Ce înseamnă prediabet şi care sunt semnele care ne anunţă că suntem predispuşi la această afecţiune?

Prediabetul este o „entitate“, hai să-i spunem aşa, care ne anunţă că individul s-ar putea să facă un pic de diabet. Uneori i se spune şi diabezitate, ca să inventăm termeni noi. Este cam acelaşi lucru. Ce înseamnă? Înseamnă că omul are „ceva bube“ pe dosar. Adică, pe undeva, prin antecedentele lui, printre rudele de sânge sunt persoane care au diabet, diabetul agregându-se, adeseori, familial. Asta înseamnă că acea persoană este mai durdulie, are burtică. Asta înseamnă că are şi o tensiune un pic la limită, are, probabil şi posibil, şi grăsimile un pic crescute în sânge – grăsimi însemnând colesterol şi, mai ales, trigliceride. În ultimă instanţă, prediabetul acesta, să-i zicem, înseamnă intoxicaţie cronică voluntară cu mâncare la un sedentar. Şi ca să fim cinstiţi, aceasta este boala noastră, a tuturor. În regnul animal din care facem parte, saţietatea este o excepţie, iar foamea este normală. Noi, de când ne-am născut, trăim în anormalitate. Habar n-avem ce este aceea foame. 

Cel mai mare păcat al nostru este că mâncăm mult?

Nu, deşi mâncăm mult, că aşa ne-a învăţat mama: „papă tot ca să te faci mare“. Păcatul nostru cel mare este că nu alergăm destul.
Lumea spune: „Dar eu nu pot să alerg 40 de kilometri“, „N-am timp, n-am vreme, mă doare spatele, mă dor genunchii“. Şi atunci întrebarea e: dacă nu alergăm atât, de ce mâncăm? Cine ne sileşte? Societatea osândeşte băutura, drogurile, dar nu mâncarea. Pentru că, fără băutură, fără droguri, fără ţigări se poate trăi. Fără mâncare, nu. Şi atunci întrebarea vine: bine, şi cât să mănânc? Păi, cât alergi sau mai puţin decât alergi. Pentru că ne-am îngrăşat cu toţii. Pentru că, în bilanţul contabil între cât mâncăm şi cât alergăm, predomină cât mâncăm.

Stresul este un factor care contribuie la apariţia diabetului?

Absolut! Dar ce înseamnă stres? Stresul este răspunsul la un factor neobişnuit. Stres în lumea animală înseamnă pericol vital. Pentru noi, stresul e cam aşa: dacă sunt şef, stau în fund pe scaun şi strig la subaltern, dacă sunt subaltern, îl las să strige până când îi trece. Organismul se pregăteşte pentru un efort fizic intens (n.r. – în mod normal, se activează mecanismul luptă sau fugi), scoate glucoză de oriunde şi o aruncă în sânge, îşi creşte şi tensiunea ca să facă faţă unui efort fizic intens pe care noi nu-l facem. Şi atunci, evident că stresul creşte mult mai mult glicemia decât o creşte mâncarea. Dar la stres nu putem umbla.

Interviul complet pe Adevărul.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro