De ce apare gastrita și cum ameliorezi simptomele ei

De Unica.ro pe

Dureri și arsuri în capul pieptului, indigestie, senzație de greață și balonare, disconfort abdominal mai mult sau mai puțin suportabil, senzația de sațietate precoce, toate acestea îți sunt cunoscute? Dacă experimentezi des astfel de simptome este momentul oportun să mergi la medic.Cauza lor poate fi gastrita, o afecțiune des întâlnită în zilele noastre. Nu este o problemă severă, însă netratată la timp poate atrage după sine complicații mai grave, cum ar fi ulcerul gastric sau chiar tumori la nivelul stomacului. Din acest motiv, ne-am propus să vorbim despre cauzele acestei afecțiuni și cum poate fi tratată rapid, astfel încât să poți scăpa de dureri în scurt timp.

Care sunt factorii care determină apariția gastritei

Motivul general pentru care apar simptomele  îl reprezintă inflamarea mucoasei gastrice(stratul protector intern al stomacului) iar acest lucru se produce din mai multe cauze. Așa cum este menționat și pe blogul rețelei private de sănătate Regina Maria, gastrita poate apărea din cauza următorilor factori:

Infecția cu bacteria Helicobacter Pylori 

Chiar dacă infecția cu Helicobacter Pylori este frecvent întâlnită, doar o parte dintre persoanele infectate vor dezvolta gastrita. La aceste persoane bacteria începe să determine inflamarea mucoasei gastrice și să producă episoade recurente de indigestie. Este una dintre cele mai întâlnite cauze ale  gastritei și de obicei necesită un tratament cu antibiotice.

Stresul combinat cu alimentația nesănătoasă 

Gastrita merge mână în mână cu alimentația nesănătoasă, la care se adaugă un stil de viață tensionat. Furia, supărarea, nervozitatea cauzează contracția musculaturii netede a tractului digestiv și stimulează producerea sucurilor gastrice. Dacă ai obiceiul să sari peste micul dejun și să pleci direct la serviciu, unde ai de rezolvat situații complicate și stresante, atunci cu siguranță sănătatea stomacului tău va fi dată peste cap. 

Consumul de alcool și administrarea regulată de analgezice  antiimflamatorii

Atât alcoolul, cât și analgezicele (aspirina, ibuprofen, alte medicamente antinflamatorii nesteroidiene) stimulează secreția de acid gastric, irită mucoasa și atacă învelișul protector al stomacului.

Cum ameliorezi durerile?

Tratamentul corect trebuie să fie stabilit de către medic, în funcție de cauza care a determinat gastrita. Pentru a se obține vindecarea ei este necesar să adopții un stil de viață sănătos, care implică următoarele reguli: 

Fii atentă la produsele acide

În cazul gastritei, dieta corectă e un tratament în sine, care ameliorează mult simptomele. Regula este simplă, important este să eviți alimentele care cresc aciditatea gastrica și să te orientezi către cele care nu irită mucoasa gastrică, ci chiar o protejează și acționează ca un pansament. De exemplu, sfecla roșie, morcovii, broccoli, fasolea verde, dovleceii, spanacul sunt alimente bogate în antioxidanți care apără stomacul, având un efect analgezic. 

În același timp, trebuie să eviți tot ce înseamnă alimente prăjite, picante, grase. Nu sunt indicate brânzeturile, carnea de porc și pâinea albă proaspătă.

Învață să gestionezi stresul 

Poate că ți s-a întâmplat și ție ca înaintea unui examen important să simți cum încep să îți transpire mâinile, să ai un disconfort la nivelul abdomenului sau dureri de stomac. Stresul este cauza unor astfel de stări psihosomatice și poate genera hiperaciditate gastrică. De aceea este indicat ca în perioada tratamentului să nu te expui factorilor stresanți și să urmezi un stil de viață echilibrat.

Urmează un stil de viață ordonat

Apariția durerilor cauzate de gastrită sunt și un semnal de alarmă care te atenționează că undeva există un dezechilibru și că este nevoie să reordonezi lucrurile. Iar asta este partea pozitivă. Această afecțiune te obligă să ai mai multă grijă de tine, să fii atentă la ce mănânci și când, să înveți să gestionezi stresul și emoțiile neplăcute, sa eviți consumul de alcool, astfel încât să îți găsești echilibrul. De aceea este esențial să îți faci un program strict pentru mesele importante și să îl respecți zilnic. E un prim pas spre a urma un stil de viață ordonat. 

(P) Material realizat în colaborare cu Regina Maria.

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Reacția lui Barack Obama când o gravidă a fost gata să leșine în spatele lui

Reacția lui Barack Obama când o gravidă a fost gata să leșine în spatele lui