COVID-19 în România: 4 milioane de persoane ar putea fi vaccinați până în luna mai

De Unica.ro, pe
De la finalul lunii decembrie, atunci când a început campania de vaccinare împotriva COVID-19, aproximativ 1,3 milioane de persoane s-au imunizat. Valeriu Ghoerghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a declarat că până la începutul lunii mai s-ar putea ajunge la 4 milioane de persoane vaccinate. 

Potrivit datelor puse la dispoziție de către Institutul Național de Sănătate Publică, până în data de 10 martie, 1.297.160 de persoane au primit vaccinul împotriva COVID-19. Dintre acestea, 1.010.443 de persoane au fost vaccinate cu serul de la Pfizer, 78.525 cu Moderna și 208.192 cu Astra Zeneca. În ultimele 24 de ore au fost vaccinate în jur de 51.000 de persoane.

10,4 milioane de persoane ar putea fi vaccinate până în luna septembrie

Citește și: Studiu: După vaccinarea anti-COVID-19, femeile dezvoltă mai mulți anticorpi ca bărbații

„Eu mă aștept ca până la finalul lunii martie sau început de aprilie să ajungem la 2 milioane de persoane vaccinate și în decursul lunii aprilie să vaccinăm cel puțin un milion și jumătate de persoane, astfel încât la început de mai să avem cel puțin poate chiar 4 milioane de persoane vaccinate. Acest ritm ne va asigura vaccinarea, până în luna septembrie, a 10,4 milioane de persoane”, a anunțat Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, potrivit Libertatea.ro.

Citește și: Ce spune Vlad Mixich despre cei care au „tăiat” coada pentru vaccinare: „Credeam că procentul lor e mai mare”

„Numărul de doze pe care România le primește săptămânal de la compania BioNTech/Pfizer ne asigură vaccinarea, în perioada următoare, a aproximativ 500.000 de persoane noi până la sfârșitul lunii martie. La acestea se adaugă alte 200.000 de persoane care vor fi vaccinate cu vaccinul de la Moderna și cel puțin atâtea persoane care vor fi vaccinate cu vaccinul de la AstraZeneca”, a mai spus medicul militar.

Acesta a mai declarat anterior că etapa a treia de vaccinare, care include populația generală, ar trebui să înceapă din data de 15 martie, însă persoanele înscrise nu vor primi vaccinul mai devreme de 1 aprilie.

Totuși, din cauza creșterii numărului de cazuri de COVID-19, autoritățile au decis să deschidă această etapă în localitățile/municipiile cu rată de incidență cumulată de peste 4,5 la 1.000 de locuitori. Persoanele care s-au programat vor fi vaccinate cu serul produs de AstraZeneca începând din 15 martie.

Sursă foto: Shutterstock.com

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!