Studiu: Cei care primesc ambele doze de vaccin nu mai fac COVID-19 și nici nu transmit virusul

De Unica.ro, pe

Potrivit unui studiu recent, făcut de oamenii de știință de la Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC), din Statele Unite ale Americii, persoanele care primesc ambele doze de vaccin anti-COVID-19 nu transmit și nici nu se infectează “aproape niciodată” cu virusul SARS-CoV-2.

La studiu, efectuat în perioada decembrie 2020 – martie 2021, au participat aproximativ 4.000 de angajați sanitari din linia întâi care s-au testat săptămânal pentru a afla dacă au sau nu COVID-19. Potrivit datelor, au existat doar trei cazuri de infectare cu noul coronavirus în rândul celor care au primit ambele doze de vaccin.

Citeşte şi: Câți români s-au infectat cu COVID-19 sau au murit după ce au făcut vaccinul?

Experții susțin că vaccinurile împotriva COVID-19, produse de Pfizer și Moderna, sunt aproximativ 90% eficiente în prevenirea infecțiilor cu COVID-19, iar acest lucru înseamnă ca persoanele vaccinate sunt protejate de noul coronavirus și îi protejează, la rândul lor, pe cei din jur.

Citeşte şi: Primul vaccin anti-COVID-19 pentru animale va fi produs în Rusia

„Datele noastre sugerează în prezent că persoanele vaccinate nu poartă virusul, nu se îmbolnăvesc, iar asta nu doar în testele clinice, ci și în datele din lumea reală”, a declarat Rochelle Walensky, directorul Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din Statele Unite în cadrul unui interviu acordat televiziunii MSNBC, potrivit Bussines Insider.

Specialiștii CDC urmează să facă și alte studii pentru a stabi cu certitudine concluziile experimentului efectuaut în decembrie 2020 – martie 2021.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!