Tu în ce film de dragoste te regăsești?

De Adina Rosetti, pe Ultimul update Luni, 17 februarie 2020, 14:57
„În povestea filmului de dragoste preferat găsești idealul pe care îl cauți“ este una dintre ideile care se desprind din cartea lui Bruno Humbeek, „Suferința din dragoste. Povestea maturizării adolescenților“. Pornind de aici, am analizat împreună cu psihologul Miruna Stănculescu legătura dintre poveștile de amor fictive și cele reale.

Draga Miruna, chiar ne căutăm un ideal preluat din filmul de dragoste preferat?

E posibil ca filmul preferat să aibă legătură cu idealul meu romantic, dar nu e absolut obligatoriu. Bruno Humbeek spunea în cartea sa că, pe baza a ceea ce primim din familie, adică relația de cuplu a părinților și filozofia de viață primită ca moștenire, plus ca urmare a experiențelor noastre, vom sfârși prin a ne crea un film de dragoste. Ca un fel de Sergiu Nicolaescu: ne scriem scenariul, apoi construim decorul, ne alocăm automat rolul principal (masculin sau feminin) și, ultima mișcare, ne apucăm de casting pentru cel de-al doilea rol principal. Mai departe, logica spune că, cel mai probabil, acest lucru se va reflecta în preferințele noastre pentru poveștile de dragoste ecranizate de alții. Aceste afinități cu o poveste anume reflectă idealuri, concepte și constructe primite moștenire din familie și, mai apoi, consolidate din experiența personală. În baza lor interacționez cu realitatea și obțin, previzibil, o poveste de viață cu aspecte similare.

Ce se întâmplă când povestea mea idealizată de dragoste se bate cap în cap cu realitatea?

Practic, asta înseamnă să adaugi la întreba­rea „Care este filmul tău de dragoste pre­ferat“ și o alta, respectiv „În ce fel mă regăsesc eu în rolul principal?“. Eu m-am lăsat pe mine cu gura căscată, pentru că povestea mea preferată de dragoste era „Propunere indecentă“, iar, în unele aspecte, eu sunt tot atât de departe cât China de personajul feminin. Dincolo de amuzament, fisele picate cu ocazia introspecției cu pricina m-au făcut să pricep că, deși nu aș fi recunoscut asta în ruptul capului, aveam nevoie de protecția unui bărbat, dar nu eram dispusă să-i accept superioritatea. Nu știam să cer ajutor și, mai mult, mă fe-ream ca dracul de tămâie să arăt ca și cum aș avea nevoie de el vreodată. Ceea ce nu mă scutea să fiu nemulțumită constant că partenerul meu de viață nu mi-l oferea. Concluzia mea a fost că am nevoie să decid ce vreau. N-a fost un proces ușor, dar, la capătul lui, am scăpat de multă frustrare, pe care până atunci o puneam pe seama incapacității de protecție a partenerului meu. Mergând mai departe, nepotrivirea mea cu personajul feminin făcea de fapt imposibil un casting corect pentru rolul masculin. Pentru că, de vreme ce eu nu acceptam ajutor, pentru rolul din filmul meu candidau numai cei care erau dispuși să se implice doar unde le lăsam eu loc. Practic, nu jucam corect, pentru că, fără să fiu conștientă de asta, le schimbam scenariul. Dar asta nu mă scutea să le reproșez că nu se implică din proprie inițiativă. Am povestit experiența mea încer­când să ilustrez cam la ce poate ajuta explorarea conceptului.

Așadar, problema este nepotrivirea/de­za­cordul dintre filmul de dragoste prefe­rat și identificarea cu rolul principal. Ar trebui să ne ajustăm noi sau, pur și simplu, să schimbăm… filmul?

Oricât de mult credem că ne cunoaștem, vor rămâne lucruri pe care încă nu le con­știentizăm despre propriile persoane. Așa încât nu e dificil să se iște nepotriviri între povestea din film și realitatea mea. Să luăm un exemplu:  femeii de astăzi i se cere să fie independentă, să aibă o carieră de succes și să fie o mamă care ține lucrurile sub control. Dar, chiar dacă ajunge să fie puternică și „să se descurce singură“, nevoia de a se simți protejată va fi acolo.  Și așa ajungem la situația paradoxală în care, deși ne bucurăm că avem un statut egal, ne pare în același timp rău că nu ni se mai oferă locul în tramvai. Așa că, da, avem nevoie să mai facem ajustări pe ici, pe colo.  Iar ca să le putem face avem nevoie să conștientizăm care sunt nevoile noastre reale într-o relație și care dintre așteptările noastre sunt rezonabile și care nu sunt.

Filme celebre

Am ales trei filme-cult de dragoste și am rugat-o pe Miruna să analizeze poveștile și rolurile feminine.

CASABLANCA

Mitul ticălosului gentleman combinat cu cel al iubirii imposibile

Probabil auzi constant că femeile aleg ticăloșii. Sigur că pe lume există și ticăloși, doar că, de cele mai multe ori, nu nimerim peste ticăloși cu vocație, ci îi alegem. Mai mult, pare că devin ticăloși pe parcurs. Cum se petrece asta? De multe ori, sun­tem în căutarea unui bărbat independent, de admirat, realizat social și profesional, plin de încredere în abilitățile lui (de la cele nece­sare în sala de conferințe la cele din dormitor), care, odată ce intră pe ușa de la casă, să se transforme într-un bărbat tandru, preocupat doar de partenera lui, pe care să o înțeleagă, să o conțină emoțional. E ca și cum ai vrea ca un tigru bengalez să devină pisoi birmanez peste weekend, pentru că ai musafiri. Poate că nu întâmplător filmele de genul ăsta sunt fără happy-end. Și poate de asta Rick o îmbarcă pe Ilsa cu celebra replică „Dacă rămâi, o să regreți. Poate nu azi, poate nu mâine, dar curând și pentru restul vieții tale.“

Cel de-al doilea mit: al conspirației universale împotriva dragostei. Din punct de vedere romantic, cei doi se iubesc, dar fac alegeri nobile. Din punct de vedere pragmatic, nu știu care dintre noi ar vrea să fie ales nu din dragoste sau compatibilitate, ci din datorie.

Ce spune despre tiparul relațional? Că sunt mari șanse să-mi placă ticăloșii. Că probabil idealizez conceptul dragostei romantice.

Ce ar trebui să verific? Dacă nu cumva tind să aleg bărbați indisponibili și sfârșesc cu relații în care fac compromisuri serioase.

Vezi care sunt cele mai frumoase filme de dragoste!

WHEN HARRY MET SALLY

Mitul 3 în 1: prieten, amant, soț

În teorie și prin filme sună absolut genial. Doar că practica îl cam contrazice. Există trei tipuri de atracție: cea de relaționare (duce la prietenie), cea fizic-sexuală (care duce la sex) și cea romantică (duce la cuplu). Chiar dacă nu e o regulă strictă, cam asta e și ordinea în care se petrec lucrurile, pentru o relație de lungă durată. Ca incidență, prietenia este mai comună, urmată de atracția fizică. Ceea ce o plasează pe cea romantică pe ultimul loc. Așa încât nu spun că povestea din When Harry Met Sally nu poate exista, dar, statistic vorbind, n-o să găsești asta prea des.

Ce indicii relaționale ne poate da filmul? O posibilă idealizare a rolului și binefacerilor sincerității în relația de cuplu. Adică, altfel spus, un pic de imaturitate emoțională, pentru că intimitatea nu înseamnă să auzi tot ce îmi trece prin cap, ci să auzi tot ceea ce contează și ajută relația noastră.

Ce ar trebui să verific? Dacă nu cumva aleg parteneri care trimit semnale duble și neclare. Oricum, înainte de a pleca în căutarea acestei povești, e util să mă asigur că a vorbi despre fosta iubită e un exercițiu confortabil pentru mine, chiar dacă în fața mea se află iubitul meu, și nu prietenul meu.

FIFTY SHADES OF GREY

Mitul virginei care nimerește pe mâna unui bărbat frumos, bogat, dotat și, culmea,  cu gusturi sexuale „condimentate“

Altfel spus, lipsa de experiență sexuală și neajutorarea de la începutul vieții se întâlnesc cu siguranța de sine validată social și cu sofisticarea. E interesant de remarcat că realitatea studiilor serioase ne comunică exact contrariul – femeile tind să devină din ce în ce mai independente financiar și social, iar bărbații din ce în ce mai nesiguri de rolul lor în cadrul unei relații. Adică inversul imaginii proiectate de carte. Oare să ne atingă filmul în locul în care ținem nostalgia despre imaginea de sine a femeii care are nevoie de protecție și de experiența de viață (superioară) a bărbatului? Adică să ne fie dor de locul în tramvai și de vulnerabilitate? Care mai este astăzi imaginea de comparație care reflectă femeia ideală? Și cât de atractivă o fi pentru femeia de azi imaginea bărbatului atotputernic (sexual, social și financiar) pe care îl îmblânzește femeia neexperimentată, inocentă și îndrăgostită? Mi-ar fi plăcut să știu câți bărbați au văzut filmul și ce au crezut după ce l-au văzut. Or fi apreciat clișeul vintage al femeii gata de sex oricând și fără termen de comparație? Sau or fi invidiat validarea socială, sexuală și financiară a personajului masculin?

Ce poate spune alegerea filmului? Probabil o nevoie de validare sexuală, care are nevoie de un suport romantic pentru justificare. Sau, pur și simplu, căutarea unei figuri masculine proeminente, caz în care ne întoarcem la filmul cu ticăloși. 

Citește și – Tirania cuplurilor

Citește și – Cum să NU fii perfectă

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!