Chikan este un alt termen japonez reprezentând o practică sexuală şi se referă la persoanele care pipăie alte persoane într-un mod sexual, fără voia celor din urmă.
În Japonia, chikan se referă atât la această practică sexuală, cât şi la bărbatul care o face – corespondentul feminin al termenului este chijo. Locurile preferate de chikan-i cel mai des sunt transporturile în comun aglomerate, iar cele mai multe victime sunt adolescenţii, de sex feminin şi masculin, care le folosesc în drum spre şcoală.
Legalitate
Pipăitul pe stradă este interzis prin lege, iar cei care fac asta pot ajunge în spatele gratiilor. Pentru a combate această problemă – pentru că în Japonia chikan este destul de răspândit, în ciuda legilor dure – unele companii de transport în comun (cele feroviare în mod deosebit) au împărţit vagoanele în cele pentru femei şi cele pentru bărbaţi, în altele există semne „Atenţie, chikan” sau chiar poliţişti aflaţi acolo strict pentru a-i aresta pe agresori.
Alte zone preferate de chikan-i sunt parcările de biciclete din marile oraşe japoneze, iar ţintele sunt persoanele care se apleacă să îşi prindă bicicletele în lanţuri, bărbaţi şi femei deopotrivă.
Cinematografie
Un caz răsunător a avut loc în Ţara Soarelui Răsoare, despre care s-a făcut şi un film: „Nu am făcut-o eu”. Este vorba de un bărbat care s-a judecat cu o femeie vreme de cinci ani de zile, fiind acuzat că a pipăit-o. Până la urmă el a fost exonerat.
În pornografie
Practica apare în pornografia japoneză sub numele de chikan purei (sau joaca de-a agresorul). De obicei scenele încep cu o şcolăriţă stând într-un tren aglomerat, fiind pipăită de un bărbat necunoscut. Foto: Thinkstock