Jocuri sexuale cu care să-ţi condimentezi viaţa de cuplu

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Cu siguranţă ai trecut până acum prin momente în care fie îţi lipsea inspiraţia, fie cheful, fie amândouă, dar cert e că viaţa sexuală nu prea mai era activă. Ei bine, ca să nu te mai trezeşti în astfel de situaţii, îţi propun câteva jocuri sexuale cu care să-ţi condimentezi viaţa de cuplu, rapid şi uşor.

Deliciile din dormitor

Dacă nu aţi mai făcut asta până acum, dar sigur aţi văzut în filme, atunci e simplu să urmaţi şi voi exemplul: Adu în dormitor ce ai mai delicios prin frigider. Sos de ciocolată, frişcă, miere şi orice fructe îţi plac mai mult pot face parte din preludiul vostru gustos.
Odată ce şi-au făcut loc între voi, fă din iubitul tău „platoul” şi întinde pe el amestecurile pe care ai vrea să le mănânci.
Jocuri sexuale cu care să-ţi condimentezi viaţa de cuplu

Striptease

Ai nevoie de muzică lentă – sau rapidă, după gust – şi lenjeria intimă pe care în mod normal n-ai purta-o de teamă că partenerul tău te-ar putea judeca. Lasă inhibiţiile la uşă şi aşează-ţi iubitul în mijlocul camerei, apoi începe să dansezi în jurul lui, dând jos hăinuţă cu hăinuţă.

Jucării sexuale

Dacă te gândeşti să îţi cumperi o jucărie sexuală pe care s-o aduci în cuplu, poartă o discuţie şi cu partenerul tău. Mai departe, după ce cumperi vibratorul – sau orice jucărie – mai întâi află-i toate secretele şi cum funcţionează de una singură, ca apoi s-o poţi folosi cu încredere cu partenerul tău, fără să te simţi stânjenită. Pentru că ai o plajă atât de largă de jucării din care poţi alege, puteţi alege împreună jucăria, acesta fiind şi un preludiu sexy.
Jocuri sexuale cu care să-ţi condimentezi viaţa de cuplu

Jocuri de rol

Pentru o noapte de sex fierbinte crează-ţi un personaj şi nu ieşi din rol până la sfârşit. Pentru idei, discută cu iubitul tău despre cea mai erotică fantezie a ta şi poate reuşiţi s-o şi puneţi în aplicare. De asemenea, dacă vine şi el cu idei, poate le faceţi şi pe acelea, reuşind astfel să vă condimentaţi viaţa sexuală puţin câte puţin.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton