Relaţii: Cum ştii că El nu e potrivit pentru tine

De Sandra S., pe

Cu siguranţă ai mai auzit până acum de expresia „relaţie toxică”, dar poate că te-ai gândit că nu este cazul tău. Dragostea este oarbă şi poate nici nu îţi dai seama că ai avut ghinionul să te laşi prinsă într-o astfel de legătură amoroasă.
Fii atentă la limbajul corpului său. Oamenii în general comunică ce simt cu adevărat, în mod inconştient, prin mişcările, gesturile sau poziţiile lor.
Pune-ţi semne de întrebare dacă partenerul tău nu se uită în ochii tăi atunci când vorbiţi. Un bărbat infidel adesea evită contactul direct şi chiar dă detalii vagi atunci când îl întrebi ceva.
Dacă este genul care te atinge mult – pe umeri, pe spate, te ia de mână tot timpul, mai mult decât este necesar – atunci este nesigur pe el. Din cauza acestei nesiguranţe poate deveni foarte gelos şi mai mult vei avea de pierdut dintr-o astfel de relaţie. Mai mult, gelozia dusă la extrem ajunge la posesivitate şi chiar violenţă.
Atunci când vă plimbaţi, te trezeşti că el merge înaintea ta? Acesta este un semnal că tu trebuie să te ţii după el, pentru că el este egoist. Şi faptul că se priveşte adesea în oglindă, îşi urmăreşte reflexia în vitrine sau vorbeşte cel mai mult la persoana I – Eu – arată că se va pune întotdeauna pe primul loc.
Un alt gen de bărbat pe care ai face bine să-l eviţi este cel care controlează. Cum îl recunoşti: îţi invadează adesea spaţiul personal, are tendinţa să vorbească mai tare ca tine şi face gesturi largi.
Foto: Thinkstockphotos

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!