Poziţiile de dormit reflectă viaţa de cuplu

De Stela Moisescu pe

Poziţia în care doarme iubitul tău, singur sau împreună cu tine, ascunde indicii interesante despre personalitatea lui, dar şi despre viaţa voastră de cuplu. Experţii susţin că…
… poziţia în care dormi împreună cu iubitul tău arată care sunt perspectivele de viitor ale relaţiei voastre.

1. Dormiţi în părţi opuse ale patului

Lipsa unui contact fizic şi spaţiul gol lăsat între voi doi poate indica o tensiune emoţională în cuplu, pe care nu o conştientizaţi încă.

Desigur, dacă amândoi vă treziţi la cea mai mică mişcare, poate că aşa încercaţi să profitaţi de tot spaţiul patului. De aceea, pentru a vedea dacă poziţia este sau nu un semnal de alarmă, e cazul să analizezi cum interacţionaţi atunci când sunteţi treji.

2. Dormiţi îmbrăţişaţi cu faţa unul la celălalt

Dacă îmbrăţişarea este strânsă în aşa manieră încât vi se ating obrajii, trunchiul şi picioarele înseamnă că adoptaţi una dintre cele mai intime poziţii de dormit. Poziţia semnifică o dorinţă de a fuziona în plan emoţional cu celălalt. Dorinţa izvorăşte dintr-un ataşament deosebit pre care l-aţi construit unul faţă de celălalt.

Această poziţie este caracteristică cuplurilor proaspăt căsătorite sau celor care abia au făcut dragoste.

Dacă iubitul tău a iniţiat poziţia în alte circumstanţe înseamnă că este dependent de tine, lucru pe care ţi-l arată în mod inconştient în timpul somnului.

3. Dormiţi pe o parte îmbrăţişaţi

Stând pe o parte cu faţa orientată în aceeaşi direcţie, el te ia în braţe şi te ţine aproape de trupul său. Poziţia sugerează intimitate şi erotism în cuplu. El te protejează prin îmbrăţişare, iar tu îi simţi tot corpul cum se arcuieşte pe al tău. Specialiştii afirmă că acest tip de comuniune în somn scade nivelul stresului din orgasnism pe timpul nopţii.

Poziţia este cel mai des adoptată de cuplurile care sunt de doi, trei ani împreună pentru că ea simbolizează atât familiaritate, cât şi romantism.

Se întâmplă să păstraţi poziţia de dormit pe tot parcursul nopţii, schimbând eventual partea pe care dormiţi şi cine pe cine îmbrăţişează? Atunci amândoi v-aţi luat un angajament unul faţă de celălalt şi puneţi mai presus binele partenerului.

4. Dormiţi pe o parte neîmbrăţişaţi

Există totuşi un contact fizic, chit că vă atingeţi picioarele doar sau el îşi odihneşte braţul pe mijlocul tău fără să te tragă mai aproape de el. Poziţia simbolizează un cuplu sudat şi o încercare de a oferi în continuare partenerului siguranţă fizică şi emoţională.

În această poziţie dorm, de obicei, cuplurile care sunt împreună de cel puţin cinci ani. După atâţia ani petrecuţi împreună partenerii nu mai simt nevoia să arate în mod inconştient, prin poziţia de dormit, cât de ataşaţi sunt unul de celălalt.

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Finalul "Game of Thrones". Ce detaliu ascuns au remarcat fanii

Finalul "Game of Thrones". Ce detaliu ascuns au remarcat fanii