6 motive pentru care înşală femeile

De Stela Moisescu pe

Aventurile femeilor au foarte puţin de-a face cu varietatea sexuală, susţin psihologii. Motivele pentru care înşală femeile înglobează mai multe aspecte,…
… calitatea sexului fiind la coada listei.

Dacă te bate gândul să calci strâmb sau l-ai înşelat deja pe iubitul tău, e important să înţelegi motivele, pentru că ele îţi spun multe despre relaţia ta.

Psihologul Frances Cohen Praver spune că infidelitatea este ca o reglare de conturi pentru femei. „Cele care înşală îşi doresc să primească ceea ce nu au, o fac pentru că nu există egalitate în viaţa de cuplu.”

Iată unde simt femeile cel mai mult nevoia să îşi ia revanşa şi apar astfel motivele pentru care înşală!

Primul motiv: nu îşi mai dă interesul

Lipsa de apreciere din partea partenerului de viaţă este cel mai des întâlnit motiv de infidelitate, apreciază psihologul Terri Orbuch. Dacă iubitul tău nu îţi mai oferă atenţie, relaţia se goloşte şi apare nevoia de a umple golul…cu ajutoare externe.

Psihologul Nancy O’Reilly susţine că femeile care înşală o fac în primul rând pentru că partenerul de viaţă este sigur pe relaţie, într-aşa manieră încât nu mai depune niciun efort. Mai mult, el nu observă şi nu apreciază eforturile venite din partea iubitei, arată lifescript.com.

Al doilea motiv: duceţi vieţi paralele

Dacă înainte nu concepeaţi o seară de sâmbătă departe unul de celălalt, acum tu eşti cu prietenele la film, iar el e cu amicii la o bere. Atunci când interesele comune scad, vei fi fi tentată să cauţi alte persoane care să îţi împărtăşească pasiunile, lucru care poate genera uşor o aventură sexuală.

Al treilea motiv: a dispărut pasiunea

Te uiţi la el în timp ce se dezbracă şi intră la duş, dar nu mai simţi nimic. Nu mai apare golul din stomac, nu mai creşte pulsul, nu mai ai impulsul de a-l îmbrăţişa, de a-l săruta, de a-l atinge. Atracţia a dispărut! Îţi spui că nu este normal să fii cu cineva care nu îţi trezeşte simţurile, dar nici să te desparţi de cel pe care îl iubeşti din cauza părţii fizice din relaţie. Aşa că o aventură sexuală pare o soluţie echitabilă!

Femeia care înşală caută o emoţie, iar aventura îi oferă din plin acest lucru, chit că este emoţia de a cuceri un nou bărbat sau de a ascunde mai apoi infidelitatea de ochii iubitului, explică specialistul în relaţii de cuplu, Stephany Alexander.

Al patrulea motiv: dragostea nu mai este oarbă

Există un punct critic în relaţie, atunci când trec efectele îndrăgostirii şi începi să îl vezi pe celălalt aşa cum este: cu calităţi, dar şi defecte.

Există riscul ca defectele partenerului să fie covârşitoare. „Femeile care s-au hrănit cu iluzii înşală pentru că nu şi-au cunoscut niciodată cu adevărat partenerul, pentru că au trăit în negare, ori cu speranţa că celălalt se va schimba”, precizează psihologul Alexander.

Scopul infidelităţii este să găseşti un bărbat pe placul tău, care să îl înlocuiască pe cel care te-a dezamăgit.

Al cincilea motiv: ai nevoie de confirmarea că încă eşti atrăgătoare

Dacă iubitul tău a devenit pasiv în plan sexual, în ciuda eforturilor tale, vei simţi la un moment dat nevoia de o confirmare, indiferent de la cine vine ea.

Mai mult, uneori apare această nevoie chiar dacă partenerul de viaţă îţi oferă feedback pozitiv. Psihologul Orbuch nu îşi poate explica motivele, dar susţine că femeile pot căuta aprecierile sexului opus, chiar dacă bărbatul de acasă nu se zgârceşte cu ele.

Al şaselea motiv: din răzbunare

Psihologul Alexander precizează că uneori cea mai simplă cale de vindecare pentru o femeie înşelată este plata cu aceeaşi monedă.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Motivul pentru care Antonia nu vrea să participe la Asia Express cu Alex Velea

Motivul pentru care Antonia nu vrea să participe la Asia Express cu Alex Velea