De la auto-compătimire la auto-compasiune

De Revista Unica pe
Cum ajungi de la tiparul auto-impus de “victimă” în fața adversităților vieții la cel (mai sănătos) de responsabilitate pentru propriile alegeri, dar și de conștientizare a propriilor nevoi și de acceptare a vulnerabilității? Psihoterapeutul Alex Căciuloiu ne învață câteva strategii de coping emoțional.

Imaginează-ți următoarea situație: astăzi ai un interviu dificil pentru o poziție pe care ți-o dorești de foarte mult timp. Ziua nu a început deloc bine, de dimineață copilul te-a lovit din greșeală peste mână , iar cafeaua s-a întins perfect peste cămașa albă proaspăt călcată. OK, ești în timp totuși și reușești să te schimbi. Urci în mașină și observi că nu mai ai suficientă benzină pentru drumurile, deși ești sigur/ă că aseară mai avea cel puțin pentru azi. Cu siguranță partenerul/ partenera a folosit-o și a uitat să te anunțe. Chemi un taxi, nu găsești pentru că deja este o oră de trafic intens și nimeni nu vrea să-ți ia comanda, așa că te îndrepți cu ultimele forțe spre autobuz. Ajungi la interviul mult-așteptat cu o întârziere de 20 de minute. În timpul discuției, pui accent pe calitățile tale profesionale și vorbești cu entuziasm despre felul în care investești și în care te implici la locul de muncă. Deși îți doreai foarte mult să faci o impresie bună și să obții postul, asta nu s-a întâmplat. }i s-a spus într-un mod diplomat că ești supracalificat/ă, în ciuda problemelor pe care le ai cu punctualitatea.

Odată încheiat interviul, începi să te autocompătimești și te înfurii pe cei care au „complotat” pentru acest rezultat: copilul care te-a făcut să-ți verși cafeaua, partenerul/ partenera care a folosit mașina și nu a pus benzină, deși a văzut că rămâne prea puțină pentru tine, șoferii de taxi care nu au vrut să-ți preia comanda, traficul infernal din oraș, oamenii neînțelegători care te-au respins la interviu tocmai pe tine, un om foarte motivat, care a muncit foarte mult și care merită mai mult ca oricine acest loc de muncă. Simți cum îți crește furia, văzând cum parcă universul nu a vrut să primești ceea ce ai fi meritat și începe să îți pară rău pentru neșansa și nedreptatea pe care ai trăit-o. Iar cu cât continui să stai în această stare de auto-compătimire, cu atât ești din ce în ce mai supărat, mai furios și mai blocat în starea de „victimă” fără putere în fața adversităților, stare care, în final, te poate duce la depresie.

Cum gestionăm frustrările
Autocompătimirea este o strategie de a gestiona frustrările pe care le acumulăm, strategie pe care o învățăm încă de mici, atunci când suntem dezamăgiți. Este, dacă vreți, una dintre versiunile foarte vechi de înțelegere și gestionare a realității de către psihicul nostru, la care regresăm atunci când suntem sub stres puternic, cu care nu am învățat să lucrăm în alt fel. Când suntem în autocompătimire, asemeni unui copil foarte mic, ne percepem ca pe o persoană căreia i se întâmplă lucruri incorecte, fără ca noi să ne observăm resursele, capacitățile și impactul pe care îl putem avea ca adulți în mediu. Ca urmare, aflați în autocompătimire ne așteptăm ca deciziile și circumstanțele noastre de viață să fie controlate de către un altul, sau de către alții, propria persoană percepută ca fiind în cea mai mare măsură dependentă de voința altora.
Când ne dorim sau avem nevoie de unele schimbări în viața noastră și nu ni le putem oferi, adeseori simțim furie, durere, neputință. Acest întreg mix de emoții este adeseori dificil de conținut, așa încât este natural să ne dorim să fugim din contactul cu realitatea simțirii noastre, găsind sensuri sau explicații mai ușor de tolerat. În astfel de situații alegem practic să rămânem într-o realitate alternativă, creată, care afirmă că, în fapt, noi suntem puternici, însă mici și dependenți în comparație cu contextul, cu ceilalți sau cu voia destinului care ne-a făcut să fim neajutorați, neputincioși. Reversul este că, dacă cei din jur îmi fac rău sau nu mă ajută ori soarta nu îmi este prielnică, oricât aș fi eu de puternic, tot nu pot face nimic și nu pot schimba nimic, pentru că destinul nu vrea asta.

Strategii de coping emoțional
O variantă alternativă sănătoasă de gestionare a situațiilor care ne pun în situații de vulnerabilitate este aceea de a nu fugi de detaliile dificile ale situației și de a ne asuma responsabilitatea pentru propriile emoții și stare de bine, ghidându-ne cu ajutorul acestora spre o gestionare a realității, rămânând în contact cu aceasta. Cu alte cuvinte, putem alege o strategie de coping situațional.
Pentru a rezista tentației la auto-compătimire, ajută să renunțăm conștient la câteva credințe despre viață și lume, despre soartă și despre modul în care așteptările noastre ar trebui să fie îndeplinite.
1. Copii fiind, plecăm în viață cu credința că lumea și destinul sunt corecte și drepte. Credința în acest mit este una care ne împiedică să vedem lucrurile realist, căutând permanent echitabilitatea în fiecare situație. Rea sau bună, fiecare situație este așa cum este, reală. Neacceptarea realității este doar un mod lipsit de eficientă de a face față acesteia și totodată un mod de a ne consuma resurse psihice importante, care ar putea fi folosite pentru a ne conștientiza și împlini nevoile.
2. Un al doilea pas este să căpătăm încredere în eficiența noastră personală în fața adversităților și a problemelor. Adică să conștientizam că noi putem să facem față evenimentelor stresante și dureroase de viață doar când suntem cu adevărat în contact cu ele, indiferent de cât de dificil este să facem asta.
3. Al treilea pas este să conștientizam că avem întotdeauna libertatea de a alege, de a lua propriile decizii în fața greutăților din viață. Putem rămâne în stare de vulnerabilitate, crezând că este singura care ne definește, sau putem înțelege de ce simțim ceea ce simțim, putem avea grijă de propriile emoții și putem alege să mergem mai departe, învățând că vulnerabilitatea nu este un obstacol, ci o stare firească prin care trecem pentru a ne regla emoțional.
4. Fericirea și starea noastră de bine nu vin de la sine sau de la alții, ci se construiesc constant, cu efort conștient, și suntem responsabili de alegerile noastre.

Odată ce ajungem mai aproape de emoțiile noastre și odată ce le înțelegem mai bine, ajungem mult mai aproape de autocompasiune. Autocompasiunea poate fi dificil de înțeles, mai ales că societatea ne spune că nu trebuie să ne cruțăm pe noi înșine în eforturi sau că nu trebuie să ne uităm la nevoile noastre.

Dreptul de a simți așa cum simți
A simți autocompasiune înseamnă să cunoști și să îți simți cu adevărat realitatea internă, fără să fugi de tine, fără să îți justifici trăirile; înseamnă să iei în considerare nevoile, dorințele, emoțiile și să-ți recunoști dreptul de a simți așa cum simți, chiar și când simți vulnerabilitate. Autocompasiunea apare în momentele în care nu te compari cu alții și, fiind conștient de realitatea prin care tu ai trecut, îți recunoști cât de greu ți-a fost sau îți este în mod real, fără a amplifica sau fără a-ți minimaliza emoțiile.
Odată ce ești atent la nevoile tale și cauți să ți le împlinești, nu înseamnă că tot ce cauți în viață este plăcerea și că te afunzi într-un butoi de auto-suficiență și hedonism. Din contră, devenind atent/a la ceea ce ai nevoie, poți observa lucrurile care pe termen lung îți pot face rău și astfel le poți pune limite și evita frustrarea și suferința.
În final, îți propun un exercițiu simplu prin care poți să afli dacă simți sau nu compasiune față de tine. Observă pentru 10 minute cum te privești, cum îți vorbești, cu ce atitudine stai în contact cu tine. Ești binevoitor, atent, critic, răbdător, înțelegător, empatic? Ai avea această atitudine dacă ai vorbi cu cineva la care ții cu adevărat? Ori de câte ori te auzi spunând despre tine că ești rău sau rea, incompetent/ă, de neiubit sau de neiertat, adu-ți aminte să te oprești din asta. Suferința este o parte firească a vieții și în primul rând TU ai responsabilitatea să simți și să îți oferi compasiune pentru suferința pe care o traversezi.

 

Foto: Pixabay

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Ce i-a spus Anamaria Prodan lui Dan Alexa chiar înainte să-l lovească

Ce i-a spus Anamaria Prodan lui Dan Alexa chiar înainte să-l lovească