Ce gândesc bărbaţii când fac sex oral

De Stela Moisescu, pe Ultimul update Luni, 21 august 2017, 11:59

„Nu din prima seara” ar spune bărbaţii când vine vorba de sexul oral făcut unei femei. Ce părere au ei despre părul pubian sau gust şi despre timpul în care ajungi la orgasm…
… precum şi cum au învăţat să facă sex oral, afli în cele ce urmează!

Trei bărbaţi au mărturisit pentru Unica.ro care este părerea lor vis-a-vis de sexul oral făcut unei femei. Pregăteşte-te să descoperi ce gândeşte un bărbat în timp ce îţi răsfaţă zona intimă.

Prima experienţă nu le-a lăsat multe amintiri celor trei intervievaţi. Nu ştiau exact peste ce vor da şi nici ce să facă mai departe, dar uşor, uşor au prins ideea, iar acum se declară pro sexului oral. Îl practică cu plăcere, dar nu cu oricine.

Ţi-a făcut sex oral? Atunci are intenţii serioase!

Sexul oral nu se practică cu orice femeie, mi-au spus cei trei bărbaţi la începutul interviului.

În viziunea lor, sexul oral este mai special decât cel normal pentru că presupune mai multă intimitate. De aceea Bogdan, Florin şi Tudor aleg să facă acest pas atunci când simt că ar putea exista o relaţie serioasă cu femeia respectivă.

„Contează mult şi femeia în sine, nu doar sentimentele mele pentru ea. Cred că m-aş simţi mai liber să fac acest lucru cu un anumit tip de femeie. Vorbesc de o tipă sexy, dezgheţată, care îţi arată că se simte bine cu tine în pat şi îţi transmite tot entuziasmul ei”, descrie Tudor.

Eşti curată şi îngrijită? Măreşti consistent şansele să ţi se facă sex oral!

Cei trei iarăşi s-au pus de acord şi declară în mod răspicat că igiena este unul dintre factorii decisivi. Cu cât mai puţină pilozitate, cu atât va fi mai ademenit de zona ta intimă. În rest, dacă ai o igienă corectă, nu ar trebui să îţi mai faci griji în privinţa gustului şi mirosului tău natural. Bărbaţii adoră să experimenteze sexul cu o femeie într-o manieră atât de personală.

Zăboveşte acolo de o vreme lungă? Nu lua acest lucru ca pe un sacrificiu!

„Este foarte plăcut să aduci o femeie la orgasm prin sex oral”, te asigură Florin. Atunci când închizi ochii şi te bucuri de tot ce îţi face, îi provoci o reală plăcere. „Chiar dacă amorţesc la un moment dat, nu văd acest lucru ca pe o piedică să nu-i provoc orgasmul, indiferent cât ar dura”, mai spune Bogdan.

Iată replici care ar trebui să te facă să nu te mai gândeşti atât la el şi la ce „îndură acolo jos”. Stresându-te că nu vei avea orgasm în viitorul apropiat, nu face decât să îndepărteze momentul. Strânge cearşafurile în mâini şi nu îl mai menaja pe iubitul tău. Scopul lui este să te vadă cum eşti în al nouălea cer, şi asta datorită lui. Niciun bărbat nu începe o partidă de sex oral decis să te aducă la orgasm în cinci minute.

„Am întâlnit femei care ajungeau repede la orgasm, dar şi femei cu care aveam mai mult de aşteptat. Aşa că sunt pregătit pentru ambele variante şi nu mă deranjează dacă întâlnesc femei din cea de-a doua categorie”, precizează Tudor.

Dificultăţi în timpul sexului oral? Nu există!

Dacă întâlnesc o femeie care urmează sfaturile de mai sus, cei trei spun că partida de sex oral va fi una reuşită, căci ei nu au temeri sau dificultăţi constante legate de sex oral.

Secretul lor, din care e bine să te inspiri cu încredere, este atitudinea relaxată vis-a-vis de sex oral.

Bogdan consideră că uneori oamenii tind să se alinieze cap la cap, fără popasuri mai jos de buric din timiditate sau pudicitate. În aceste cazuri, sexul oral devine o noţiune rigidă, de care nu se bucură nici bărbatul care oferă, nici femeia care primeşte presupusa plăcere.

Ce poţi face dacă eşti timidă? Să exersezi şi să te familiarizezi cu această plăcere. „Când vine vorba de sex oral, ar fi cazul să lăsăm etichetele deoparte şi să fim mai spontani. Doar aşa mă simt şi eu bine, dar şi ea”, afirmă Tudor.

Ei cred că ştiu tehnicile potrivite… îi contrazici?

Cum învaţă bărbaţii să facă sex oral unei femei? Din greşeli, spun ei. În timp ce Tudor şi Florin consideră că tehnica trebuie variată în funcţie de gusturile femeii pe moment, Bogdan susţine că a descoperit o serie de tehnici care funcţionează la fiecare femeie căreia i-a făcut sex oral.

„Contează foarte mult câtă presiune pui, cât de dinamic eşti, ce ritm foloseşti, cât de mult explorezi zona intimă, direcţia mişcării, precum şi ajutoarele externe”, descrie Bogdan, atunci când îl întreb cum se face un sex oral ca la carte. Chit că se mulează exclusiv pe gusturile tale sau îşi elaborează o tehnică complexă, este de lăudat interesul bărbaţilor de a satisface pe cale orală o femeie.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro