Toamnă

De Amalia Enache, pe Ultimul update Marți, 13 octombrie 2020, 13:48
Mama îmi spunea mereu: „Uite, s-a făcut umbra mai deasă și grea, asta înseamnă că vine toamna.“

În anul acesta care zboară ca nebunul, cu primăvara lui pe care am văzut-o doar pe geam și cu o vară în care doar ne-am furișat pe afară, uite că ne-am trezit deja față-n față cu toamna. Bună, drăguțo!

Dar, scuze, încă nu sunt pregătită să dau soarele pe ploi și seri răcoroase! Încă nu m-am săturat de verde, încă nu sunt melancolică nici măcar un pic, încă nu pot vedea căzând frunzele lângă care anul acesta n-am fost când se nășteau! Încă mă întreb ce iubiri noi o fi născut vara asta galopantă și în ce formă, cum o fi pentru adolescenți care au atâta nevoie de gașcă să nu revină la școală după vacanța mare, încă mă întreb cum să fac să uit de claustrofobia dată de statul în casă în carantina din starea de urgență și sper să am o toamnă outdoor.

Citește online gratuit numărul de octombrie al revistei Unica

După atâta ducă peste mări și oceane în anii ce-au trecut, mi-am regăsit încă din vară liniștea vacanțelor domoale la munte ori la mare, pe plaje sălbatice. Iar la munte, în locuri cu adevărat ferite. |n Hunedoara, mai sus de lacul Cinciș, sunt satele pădurenilor. E un loc tocmai bun și să te împrietenești cu începutul de toamnă.

După ce ai lăsat în urmă Castelul Corvinilor din Hunedoara, după un drum șerpuit și cu hârtoape pe lângă lacul Cinciș, care e ca smaraldul din mijlocul unui inel de păduri dese, o iei curajos în sus, pe lângă Cerna, prin toate satele cu lumi în care oamenii au încă ritmul acela ce-ți dă senzația că nimic rău n-are cum să se întâmple. De aici încolo sunt experiențe pe care le lasă fiecare să i se întâmple, dincolo de orice recomandări.

Mai avem de descoperit Via Transilvanica, făcută de cei de la ONG-ul Tășuleasa Social, adică un traseu de drumuri și poteci din care sunt gata deja 600 de kilometri (în țara aceasta în care autoritățile se împotmolesc după câțiva kilometri la orice drum pornesc, din nou societatea civilă demonstrează că se poate și altfel), traseu ce trece prin istoria și cultura transilvăneană, prin sate de români, sași și maghiari, prin locuri numai bune de redescoperit în aceste vremuri care ne trimit spre noi înșine.

Citește și: Dragoste în multe culori

Apoi mă gândesc că toamna are mirosurile ei, gusturile ei, muzica sa și cărțile care nu și-au găsit încă timp în vara de dinainte, în care am fost mai dispuși să privim marea, să stăm la taclale cu prietenii sau să ne plimbăm dintr-o parte în alta. 

Pentru mine, sfârșitul verii are miros de mere amestecat cu pere, de vinete și ardei copți și de… umbră neagră. Mama îmi spunea mereu: „Uite, s-a făcut umbra mai deasă și grea, asta înseamnă că vine toamna.“ Și-atunci mă gândesc că nu trebuie ca și noi, oamenii, să ne întunecăm odată cu umbra asta grea de toamnă, să trecem la culorile pământii în ținute și la supărările acestea care se pot accentua odată cu ieșirea din soarele arzător.

E un an greu, indiscutabil, viața ni s-a tot schimbat, suntem fiecare dintre noi dezamăgiți de ceva – de la noile reguli până la felul în care gândesc ceilalți –, dar ne-au rămas oamenii buni pe care îi iubim, prietenii cu care râdem, cărțile, muzica, filmele. Eu vreau să recitesc La Medeleni, să știți. Era cartea mea preferată în copilărie și apoi în adolescență, iar acum vreau să văd cum o simt cu mintea de azi. 

Citește și: O vacanță îndoielnică

Vreau să ascult Natalia Lafourcade și să dansez prin casă, să văd filme spaniole, georgiene și de oriunde nu voi ajunge să călătoresc prea curând. Vreau să fac fapte bune și să fiu blândă cu oamenii, indiferent ce idei diferite de ale mele vor avea. Toamna lui 2020 va fi și ea atipică pentru omenire. Dar pentru natură va fi ca de obicei, cu umbra mai neagră și cu frunze galbene. Vreau să port mult galben toamna asta.

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro