Monica Jitariuc: „Acestui capitol din viața noastră o să-i aflăm titlul mai târziu”

De Monica Jitariuc pe

Cum China a fost țara în care a început Marea Poveste a Pandemiei și cum mi s-a cerut în numărul acesta de iunie (ce bine că există, ce bine că îl cumpărați) să nu scriu despre vară, ci despre criză… iată ce a ieșit.

Deci nu scriu nici despre lecturi la mare, despre planuri și vacanțe, despre weekenduri furate la munte, relaxare și alte teme estivale, ci despre criză. Mă gândesc că e mai mult decât firesc să încep cu onorarea celor două semne prin care se exprimă cuvântul „criză“ în chineză: ideograma WEI (primejdie) și JI (oportunitate). E și o intrare facilă în subiect, recunosc, dar mă străduiesc de două zile să scriu articolul și mintea îmi zboară în toate părțile, iar cele optzeci de lucruri pe care le fac în casă în același timp nu mă ajută deloc la concentrare. (Chiar, voi cum faceți?) Deci vă rog să-mi scuzați debutul de articol, dar sper ca, în urma acestui detur, să vă rămână ideea lui: pericolul și oportunitatea pe care criza ni le scoate în cale în același timp. De data asta, într-un maraton, într-o cursă care pare că o să ne pună rezistența, răbdarea și chiar umanitatea la mare încercare.

Dintre toate crizele însă (sanitară, socială, economică etc.), cea la care vreau să fac referire este, și în opinia multor oameni mult mai deștepți decât mine, cea mai mare dintre toate: criza certitudinilor.

O să vă povestesc cum i-am văzut eu oportunitatea, pentru că pericolele le știți: ne asaltează din toate părțile, comunicate sub toate formele. Cea mai mare tensiune încă de la început mi-a fost generată de lipsa certitudinilor de orice fel. Familia mea e în siguranță? Colegii? Prietenii? Vecinii? Când se va termina? Cum va arăta mersul la film, la terase? Cum va arăta biroul 20.20?

Suntem angrenați cu, dar mai ales fără voie într-un proces de transformare digitală pe steroizi. Ne mutăm în online cu totul – cu biroul, cu școala, cu lecțiile de dans, cu filmele, cu petrecerile, cu prietenii, cu familia de prin alte părți. Totul se întâmplă acasă, locul intimității pierdute. Acasă până acum era oaza de liniște, locul unde se întâmplă mai puține, unde eram doar noi. Acum acasă trebuie să fim de toate, uneori în același timp, totul în același loc (cu mici variațiuni la cei cu imaginație și abilități de design de interior).

Citește și – Adrian Asoltanie, trainer financiar: „Cine nu învață lecțiile trecutului repetă anul… 2010”

Nu putem schimba lucrurile, dar putem schimba felul în care reacționăm noi la lucruri. Am încercat să-mi exersez în perioada asta puterea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul de a schimba lucrurile pe care le pot schimba și tot sper la înțelepciunea de a face diferența dintre ele. Tot grea e ultima parte.

Dar, din toată criza, la nivel personal mi-am găsit oportunitatea în exersarea lucrurilor sigure. Mi le-am mai clarificat sau mi-am mai luat răgaz să reflectez la ele. Și am găsit câteva lucruri importante și sigure pentru mine.

Acum, știu mai sigur ca niciodată că am un singur corp și altul nu mai primesc, așa că i-am devenit mai recunoscătoare și am început să am mai multă grijă de el. Ani de-a rândul am alergat din întâlnire în întâlnire, din eveniment în party. Mă uitam pe pozele din telefon și sunt uimită de cât de multe lucruri făceam într-o zi. Corpul a rezistat ritmului fără de oprire – lipsit de somn, de mâncare bună, de liniște. Am schimbat asta și sper să nu mai uit de el niciodată – mănânc mai bine, dorm, dansez din când în când și am început o dietă (amânam de mult). Prima pe care o țin, țineți-mi pumnii!

Știu sigur că familia mea are nevoie de mine și eu am nevoie de ea. Dacă am fi cel puțin la fel de atenți la cuvinte cu familia, cu soțul, cu copiii așa cum ne purtăm cu colegii de birou sau cu prietenii la a căror părere ținem, cred că ne-am echilibra mai mult.

Citește și Vloggerii și nevoia acută de normă

Mai știu sigur că nu funcționează acum să pun și mai multă presiune. Citeam undeva că nu e musai o perioadă în care să fie ușor să te concentrezi la cursuri de dezvoltare personală. Așa că nu m-am aruncat la
învățat online. Am luat un singur curs, off­line – al meu cu mine, simt că am multe de învățat.

Nimeni nu ne poate pregăti pentru o criză ca asta. Dar noi ne putem ajuta în primul rând pe noi și apoi pe cei de lângă noi să vedem riscurile și să le privim în ochi cu responsabilitate, dar să sesizăm și oportunitățile și să le abordăm cu curaj. Poate să găsim și câteva certitudini și câteva lucruri importante pentru noi, de care să ne agățăm de pe o zi pe alta.

Text de Monica Jitariuc, specialist în comunicare

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro