“Bani negri pentru zile albe” sau cum și-a sabotat HBO propria producție

De Alexandru Preda, pe

Mă bucur întotdeauna când apare un serial românesc nou şi de fiecare dată plec la vizionare cu speranța aia în suflet: ”Bravo, băi băieţi, felicitări, hai să se poate!” Şi ma rog la Dumnezeu să nu mai găsesc mirosul ăla vechi de film românesc trist cu replici imbecile şi bucătarii cenuşii, acea aroma inefabilă impregnată adânc în majoritatea producţiilor autohtone. Mă entuziasmez ca un copil în faţa unei acadele noi, la gândul că cine ştie, poate de data asta o să descopăr în sfârşit, gustul şi aroma unei bomboane noi, cu ingrediente bune şi proaspete, preparate după reţete noi şi apetisante.

La fel am gândit şi despre serialul celor de la HBO – Bani negri pentru zile albe, o poveste care iniţial m-a bucurat spre fascinat pentru că simţeam în aer schimbarea obiectivelor prăfuite şi vechi ale aparatelor de filmat româneşti cu modele noi, moderne, digitale, cu zoom-uri şi auto focusuri menite să aducă şi în televizoarele noastre speranţa unui viitor serialistic autohton mai bun.

În câteva cuvinte, Bani negri (Tuff Money) este povestea lui Doru şi Ionel, doi simpatici lucrători la serviciul de mentenanță a semafoarelor unui oraş care au proastă inspirație să se laude într-un bar că au de gând să jefuiască mașina blindată a unei bănci, deturnând-o pe străzi lăturalnice cu ajutorul semafoarelor. Ghinionul face că patronul acelui bar să fie un interlop românesc care găseşte informaţia interesantă şi caută să-i ”convingă” pe cei doi că ideea nu e tocmai rea şi ar trebui pusă în aplicare… Speriaţi, cei doi semaforişti caută ajutor oficial, dar toate instituțiile la care apelează se arată, de fapt, dornice să participe la înfăptuirea jafului şi mai puţin să-l împiedice. Şi uite aşa, ceea ce s-a vrut o glumă într-un bar, s-a transformat într-o provocare pe care cei doi trebuie să o ducă la bun sfârşit.

Serialul pleacă bine din block start, se mişca destul de alert şi promite o experienţă cinematografică interesantă. Reţetă de lucru pare nouă, actorii sunt tineri şi destul de bine pregătit, iar scenariul miroase bine, semn că au fost folosite ingrediente noi.

Întrebat ce vrea să aducă nou în peisajul serialistic românesc, regizorul şi scenaristul Daniel Sandu se laudă cu o abordare nouă, şi cu dorinţa de a sparge câteva clişee. Bravo lui, mi-am zis, omul este tânăr şi ambiţios, iar intenţia este lăudabilă. Am văzut primul episod, am văzut ceva cioburi pe jos, ceea ce înseamnă că probabil le-o fi spart pe unele dintre ele. Din păcate, însă, cele mai importante clișee (sunetul prost şi replicile puerile) au rămas neatinse de barosul tânărului cineast. În plus am regăsit, şi de data asta, praful vechi românesc, lipit cu super glue de aproape toate producţiile cinematografice autohtone.

Povestea celor doi ”wise guys” pare interesantă şi primul episod a reuşit să creeze un suspans care m-a ţinut pe scaun, purtându-mă către un final bine dozat şi suficient de incitant. Click bait-ul inspirat mi-a trezit dorinţa unui nou episod, dar surpriza mi-a fost spulberată câteva ore mai târziu, chiar de către HBO care a difuzat la TV un synopsis mult prea detaliat în care am aflat ceea ce urma să se întâmple în serial. Şi uite aşa, suspansul şi surpriza primului episod s-au dus lejer pe apa sâmbetei şi povestea şi-a pierdut din elan. Păcat.

Una peste alta, Bani negri de la HBO este un pariu curajos pe care regizorul Daniel Sandu îl face cu publicul săturat de Netflix şi de vremurile dark în care trăim. Serialul este o comedie cu mustrări de conştiinţă care sper să ne amuze într-atât de mult încât să dorim să petrecem şase episoade reparând semafoare.

Cât despre actori, toate-s vechi şi nouă toate. Alexandru Papadopol (Numai iubirea, Îngerii Pierduti, 6.9 pe scara Richter) şi tânărul Cristian Bota (Poarta Alba, The Cardinal) nu-şi dau la gioale pe micul ecran şi fac o echipă bună deşi diferenţa de clasă se vede din avion. Background-ul cinematografic al lui Papadopol îşi spune cuvântul, iar uşurinţa gesturilor şi a slovei, specifică actorilor experimentaţi, oferă greutate şi originalitate unui rol aparent uşor. Pe altă parte, nici colegul Bota nu are o viaţă prea uşoară. Deşi pare uşor să faci pe Tândală, partitura lui este solicitanta din punct de vedere interpretativ şi tânărul actor face eforturi destul de mari pentru a se ţine în plasa mai greului Papadopol. Cred că lui Cristi îi face bine efortul ăsta creativ pentru că-i aduce un plus de experienţa ceea ce, pentru un actor tânăr, este sănătate curate.

Lângă cei doi semaforişti am găsit-o pe Medeea Marinescu, aterizată parcă fără voia ei pe platourile de filmare. Specializată în teatru, cu apariţii spectaculoase pe scenă, talentata actriţă îşi găseşte cu greu locul în partitura comică a acestui serial, interpretând neconvingător rolul unei directoare de banca plecată la vânătoare de oportunităţi financiare mai puţin ortodoxe. Sincer să fiu, nu cred că partitura a fost scrisă pentru ea, adică scenaristul nu şi-a imaginat-o pe Marinescu în rolul acesta în momentul în care a scris textul. Ori, când ai norocul să ai la îndemână un actor de asemenea calibrul, te gândeşti înainte ce i s-ar potrivi, ca să creezi un text în jurul lui şi nu invers.

Aceeaşi senzaţie am avut-o şi la personajul Adi şmecherul care nu se califica pentru rangul de ”wise guy”. Abordarea învechită a modelului interlopului românesc, moştenită de la seriale gen Băieţi buni sau filme gen Cocktail este neinspirată şi contrastează cu lumea interlopilor de azi. Le sugerez pentru sezonul doi să ia aminte la vorbele lui G. Becali -”Mafiotul de azi nu mai împuşcă, nu mai rachetează bani, mafiotul de azi face bani de unde nu ştie nimeni şi se comportă ca un domn”.

Pot spune că mi-a plăcut foarte mult imaginea, în special exterioarele filmate la mare clasă cu drone şi camere rulante care aduc un plus de dinamism şi originalitate. Din păcate interioarele au rămas la fel de româneşti, cu prim planuri pe canapele şi bucătarii autohtone asezonate cu aragaze samus şi taburete cu vinilin.

Despre sunet – vai mama lui!… Este la fel de prost, ca în mai toate serialele şi filmele româneşti. Practic, tot ce înseamnă dialog în afară platoului se aude rău şi nu se înţelege, fiind acoperit de zgomotul de fond. Nu pricep, de ce nu au reuşit, nici de data asta, să aducă în difuzoare un sunet de calitate ca să înţelegem şi noi ce spun bieţii actori? Pe cuvânt, cu Banii negri din filmul ăsta, se puteau cumpăra câteva microfoane şi recordere mai bune şi cu vreo două trei cursuri de ingineri de sunet se putea face un sunet de calitate. În fond, dorinţa noastră, a celor din faţa televizoarelor este să putem înţelege ce vorbesc oamenii ăia, fără să fim nevoiţi să dăm televizorul la maxim sau să strigăm la soţie să tacă puţin din gură (lucru, de altfel, imposibil).

Ca o concluzie, serialul ”Bani negri” este comedie simplă cu personaje interesante şi colorate şi cu actori buni care ar fi putut juca de 100 de ori mai bine dacă ar fi avut texte care să-i ajute. Altfel, rămâne o producție uşurică cu miros de ”Dumb and Dumber”, cu o acţiune previzibilă, pe care HBO a vândut-o inexplicabil de uşor printr-un spoiler care dă prea devreme din casă. Partea bună e ca serialul este mult peste Hackerville, un alt produs HBO de anul trecut, dar mult sub Umbre, serialul românesc care a obţinut cea mai mare notă pe IMDB.

Spuneam la început că ma bucur când apar seriale românești noi. Din păcate însă, pentru ”Bani negri” m-am cam bucurat degeaba. Minunea nu s-a întâmplat nici de data asta şi mă întreb cuprins de tristeţe dacă o să apuc vreodată în viaţa asta să văd şi eu un serial românesc – neromânesc.

Serialul se poate vedea pe HBO go.

Am spus de multe ori, timpul este inamicul numărul unu al serialistului pătimaș. Când nu știi la ce serial să te uiți, aruncă o privire pe serialex.ro și poate îţi vine vreo idee. Nici eu nu am timp de pierdut, aşa că recomand numai seriale bune.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!