Monica Roșu a părăsit competiția Exatlon România

De Oana Savin pe 26 noiembrie 2018
Monica Roșu a decis să părăsească competiția Exatlon România, duminică seară, după ce a ajuns din nou la duel, de data aceasta cu Mădălina Predoi.

Din cauza accidentărilor și a unor probleme dermatologice, fosta gimnastă a decis să abandoneze concursul și să revină în România.

Suntem aici de aproape trei luni de zile, mai puțin Mădălina. Mare parte din voi sunteți aici, așa cum spuneam, chiar din prima zi. Partea cea mai lungă a Exatlonului a trecut, suntem din ce în ce mai aproape de finală, din ce în ce mai aproape de momentele acelea unice. Din păcate, din cauza mai multor accidentări, Monica Roșu nu mai poate continua. Ea este cea care, astăzi, își va lua la revedere de la echipa ei”, a anunțat Cosmin Cernat înaintea duelului.

Cu lacrimi în ochi, Monica a făcut ultimele declarații din Republica Dominicană.

Este destul de ciudat să stau pe bancă și să știu că plec. Emoțiile sunt destul de mari. Îmi tremură mâna. De ce acum, de ce s-au întâmplat toate astea, nu știu să-ți spun. Dar cred că pentru fiecare lucrurile se întâmplă cu un anumit scop”, a declarat gimnasta.

Din păcate, durerile de la genunchi nu m-au lăsat și taman colac peste pupăză, că știi cum e, când ai o problemă nu vine niciodată singură, fața mea necesită un repaus destul de lung, astfel că am decis că eu sunt cea care pleacă la eliminare”, a continuat Monica.

Nu puteam să iau șansa Mădălinei de a rămâne aici, își dorește, a venit la final. Puteam să intru, să joc așa cum puteam, să rămân și să plece Mădălina, dar nu e corect. Sunt un om care gândește mai departe, astfel încât dacă eu nu pot să joc și să continuu, să-i dau șansa Mădălinei să rămână aici”, a încheiat fosta membră a echipei Faimoșilor.

Cine este Monica Roșu

Monica Roșu este una dintre cele mai apreciate gimnaste din România, dublu medaliată cu aur la Jocurile Olimpice din 2004 de la Atena, individual şi cu echipa.

A trecut prin momente de cumpănă la începutul anului 2000 când a concurat accidentată; A reușit să depășească momentele dificile, astfel că, în 2002, câştiga medaliile de bronz la sărituri şi sol la Campionatele Europene pentru Juniori.

Momentul culminant al carierei sale a fost la Jocurile Olimpice de vară din 2004, de la Atena, unde a fost concurenta cea mai puternică la sărituri. A participat în acelaşi an şi la Campionatele Europene de Gimnastică din 2004 de la Amsterdam, unde a câştigat medalia de aur la sărituri.

În 2005, din cauza unei accidentări, a fost nevoită să se retragă din activitatea competiţională.

Citește și: Diana Senteș a părăsit Exatlon. Ce motive a avut fosta iubită a lui Dani Oțil să revină în România 

Citește și: Naomi, la un pas de înec la Exatlon. Salvamarii au intervenit imediat 

Sursă foto: Facebook/Exatlon Rmânia

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"