Mirela Stelea își întreține părul superb cu keratină braziliană

De Unica.ro, pe

După o vară în care și-a expus părul sub razele puternice ale soarelui, Mirela Stelea apelează acum la unul din cele mai în vogă tratamente de înfrumusețare a podoabei capilare.
Este vorba de tratamentul cu keratină braziliană, substanță ce are scopul de a întări firul de păr lung, a-l regenera și a-l face mai strălucitor ca niciodată. Designerul vestimentar laudă efectele acestui produs pe care l-a descoperit în vacanța petrecută în Italia.
Keratina braziliană este, în primul rând, un produs natural, organic, ce acoperă firul de păr făcându-l mai puternic și mai neted. Te scapă de firele rebele, de cârlionții nedoriți și ajungi să îți poți aranja părul cu ușurintă chiar și acasă, cu o simplă perie și cu un uscător, fără să mai fii nevoită sa mergi la salon. Este un tratament pe care este bine să îl faci acum la începutul toamnei, având în vedere că părul a avut de suferit toată vara din pricina razelor soarelui, a apei sărate din mare sau a celei cu clor din piscină”, declară Mirela Stelea
După cele patru ședințe de tratament cu keratină braziliană, Mirela Stelea își va îngriji părul, pe parcursul sezonului rece, cu măști de perle de caviar mimetic, o metodă de hidratare intensă și de fortifiere a podoabei capilare.
Este suficient dacă îl faci o dată la o lună. Îți va lăsa părul lucios și sănătos și va fi mult mai rezistent ținând cont că, iarna, de exemplu, este tot timpul agresat de oscilațiile de temperatură, când trecem de la căldura din casă la gerul de pe stradă, sau de vântul puternic”, adaugă Mirela Stelea.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!