Toate femeile îşi doresc un păr frumos şi strălucitor, dar mai ales sănătos. Dacă ai impresia că părul tău e lipsit de viaţă, deşi investeşti mult în îngrijirea lui, poate că foloseşti produsele greşite, sau îl tratezi chimic excesiv. Vezi care sunt cele 5 tratamente de înfrumuseţare care îţi distrug părul.
Tratamentele pentru păr blond
Orice femeie care a trecut de la o coamă brunetă, la paie blonde ştie la ce ne referim la acest punct. Orice produs de decolorare a părului, oricât de blând şi plin de substanţe nutritive, strică structura părului şi îl usucă destul de tare.
Toate acele substanţe numite agenţi de oxidare (decoloranţi, peroxid, amoniac, etc) usucă părul şi fac firele subţiri şi fragile. Evită produsele de decolorare cu peste 20% peroxid şi vei mai avea ceva păr pe scalp după procedură.
Formaldehida din produsele de styling
Această substanţă chimică este adesea folosită în produse de styling, mai ales dacă este vorba de produse pentru îndreptarea părului.
Nu uita însă că produsele pentru păr pe bază de formaldehidă poti fi periculoase, deoarece substanţa este carcinogenă.
În plus, unele tratamente cu keratină şi formaldehidă se aplică la temperaturi înalte, care ard părul şi deteriorează structura firelor.
Tratamente pentru păr la cald
Unele tratamente pentru podoaba capilară necesită temperaturi înalte pentru a fi activate, dar excesul poate deteriora serios firele de păr.
Ca toate părţile corpului uman, părul conţine apă, iar atunci când aplicăm temperaturi mai mari de 100 de grade pe suprafaţa firelor, particulele mici de apă din interior încep să fiarbă şi se evaporă.
Cum părul fierbe pe dinăuntru, firele de păr se sparg, se rup şi se cojesc, la nivel microscopic, ceea ce înseamnă o podoabă capilară fără strălucire, cu vârfuri despicate şi chiar mai rău.
Oricât de calitativă ar fi peria ta, orice folosire a unei ustensile de aranjat părul va freca firele între ele şi asta va duce la deteriorarea lui.
In plus, dacă aplici tot felul de produse cosmetice pe păr şi apoi foloseşti o perie sau un pieptăn, substanţele din produse vor intra pe toată suprafaţa firului de păr şi vor contrbui şi mai tare la distrugerea sa la nivel microscopic.
Tratamente care îndreaptă părul ondulat
Persoanele cu părul creţ sau ondulat folosesc uneori produse speciale pentru îndreptarea părului, respectiv pentru înmuierea buclelor, ca să poată fi coafate.
Astfel de substanţe acţionează în profunzimea părului şi rup legăturile microscopice din firele de păr, pentru a-i conferi o textură moale şi ascultătoare.
Dacă se exagerează cu astfel de produse, părul poate deveni foarte moale şi subţire şi va avea nevoie de tratamente serioase de regenerare până îşi va recăpăta aspectul sănătos.
Sursa foto femeie bigudiuri oglindă: Shutterstock