Stil: Ce zici de părul scurt?

De Georgiana Constantin pe

Ţi-ai tăiat deja părul şi nu ştii cum să-ţi adaptezi stilul la noua coafură? Ţi-am pregătit câteva trucuri care te vor ţine la distanţă de un look prea androgin! Dacă vrei şi mai multe sfaturi, descoperă un material amplu despre părul scurt în revista Unica de septembrie.
Îţi place cum arată Anne Hathaway şi Charlize Theron cu tunsorile lor recente extrem de scurte? Cu siguranţă, ele ar arăta uimitor chiar şi dacă ar purta nimic altceva în afară unui sac de pânză din cap până-n picioare, dar aceste tunsori sexy, băieţeşti nu fac decât să le evidenţieze feminitatea şi stilul. Deci cum ai putea să renunţi şi tu la lungimea părului şi să arăţi în continuare ca o lady?

Iată câteva idei:

1. Nu-ţi neglija machiajul! Chiar poţi începe să porţi ceva mai îndrăzneţ. Joacă-te cu buzele în nuanţe intense şi cu pleoapele colorate! Alege-ţi trăsătura preferată şi pune-o în valoare. Nu vei mai avea păr în spatele căruia să te ascunzi, deci va trebuie să-ţi arăţi faţa pe de-a-ntregul.
2. Cerceii sunt prietenii tăi. Cu urechii şi gâtul atât de vizibile, acum e momentul perfect să te bucuri de cerceii tăi cei  mai preţioşi.
3. Începe să foloseşti pomadă şi ceară pentru păr. Scopul tău nu e să arăţi ca un copil nou-născut. În loc să intri pe teritoriul părului neastâmpărat, ţine lucrurile sub control – dar fără a părea prea aranjată – cu produse de styling ce permit modelarea naturală a părului. 
4. Renunţă la pălăria-fedora. Este prea mult! OK, şi Charlize poartă, dar… ea este Charlize!

6 motive ca să te tunzi scurt:
1. Salvezi timp dimineaţa!
2. Îţi poţi transforma radical lookul.
3. Textura bogată, creasta, tăieturile grafice şi culorile pastelate – toate arată minunat pe un păr scurt!
4. Ai garanţia că orice coafură ai alege, va rezista toată ziua.
5. Părul scurt e perfect pentru lunile de vară – nu doar că arată sexy, dar nu-ţi ţine de cald.
6. Produsele de styling nu se vor mai consuma atât de repede, pentru că vei folosi cantităţi mult mai mici!

EXCLUSIV! Melania Medeleanu și băiețelul său pe coperta Revistei Unica

EXCLUSIV! Melania Medeleanu și băiețelul său pe coperta Revistei Unica