Cum prăjeşti corect carnea

De Libertatea pentru femei, pe

Ştii să prăjeşti corect carnea? Citeşte mai jos trucurile pe care trebuie să le cunoşti pentru a obţine şniţele sau friptura de pui perfectă.
Pentru friptură, carnea se pune în tigaie la prăjit, numai atunci când suntem sigure că uleiul este bine încins. Se ţine la foc iute, 1 – 2 minute, pe fiecare parte, apoi se continuă prăjirea la foc potrivit. Se întoarce numai atunci când se desprinde uşor de pe fundul vasului.
Folosim o paletă pentru întors, şi nu furculiţa, deoarece prin înţepare se scurge sucul din carne, şi friptura devine mai uscată. Nu se acoperă tigaia, deoarece vaporii se vor condensa şi carnea mai mult va fierbe în apa lăsată şi nu va fi frumos umenită.

Pentru şniţele, mai întâi se încinge tigaia, apoi se pune uleiul, într-un strat gros de jumătate de cm, care se lasă să se încălzească bine şi numai după aceea se pun bucăţile de carne. Prăjirea se face la foc potrivit. Dacă uleiul scade, se poate completa.
Când prăjim chifteluţe sau pâr-joale, grăsimea nu se încinge foarte tare, deoarece acestea se prăjesc numai la suprafaţă, iar la interior rămân crude, nepătrunse. La prăjit, ca să nu sară uleiul sau untul din tigaie, se adaugă puţină sare.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!