Viaţa unei românce în Germania

De Erika Chivu pe

Elena a plecat în Germania cu o bursă şi a rămas acolo. Acum are o familie şi un loc de muncă bun, nu-i lipseşte nimic, însă nu se simte acasă. În martie, ai citit… … povestea unei românce căsătorite cu un ugandez, poveste care nu te-a lăsat indiferentă. Astăzi am rugat-o pe Elena Ivan să ne povestească şi despre celălat aspect al vieţii ei, imigrarea în Germania şi viaţa printre străini.

O lume nouă în Germania

În 2002, când era studentă la Cluj, la Construcţii de maşini, Elena a primit o bursă pentru un semestru la o universitate din Stuttgart. Deşi nu ştia prea bine limba germană, a hotărât să accepte, cu multe emoţii ce-i drept.

„Mi-era teamă să nu dezamăgesc oamenii care credeau în mine. Vorbesc aici nu numai de familie şi de cunoscuţi, ci mai ales de profesorii de la Cluj care m-au încurajat să vin”, spune Elena.

Atât cât a ţinut bursa, totul a fost relativ uşor. „Profesorii şi doctoranzii care ne erau îndrumători de proiecte au fost foarte indulgenţi cu noi, ne-au încurajat şi ne-au sfatuit. Nu mă aşteptam la atât de multă răbdare de la ei.”

Între timp, Elena descoperea cu uimire o lume nouă. Germanii nu stau de vorbă în tramvai, aşa cum facem noi. În mijloacele de transport domneşte liniştea. Biletele nu se cumpără de la chioşc, ci de la un automat. Mâncarea arată bine dar are un gust cu totul diferit. Iar camera de cămin are un singur loc.
Cand bursa a luat sfârşit, Elena a hotărât să-şi continue studiile în Stuttgard, deşi cei de acasă au fost puţin dezamăgiţi. „Încercaseră şi alţii înaintea mea acelaşi lucru şi chiar că au dat greş de tot. Au fost nevoiţi să se reîntoarcă acasă şi să termine facultatea în România, pentru că aici nu făcuseră faţă.”

Viitorul depinde de un examen

Elena recunoaşte că şi ea era gata să dea greş. În Germania, ai la dispoziţie trei încercări pentru a trece un examen. Dacă „pici” la aceeaşi materie de trei ori, eşti exmatriculat. Elena dăduse de două ori acelaşi examen şi nu reuşise să-l treacă. Era la ultima încercare când profesorului i s-a făcut milă de ea pentru că o vazuse la toate cursurile, în prima bancă. „Sincer va spun, nu am meritat să trec acest examen. Omului i s-a făcut milă de mine. La aşa ceva nu m-am aşteptat niciodată.”

Aşa a reuşit să treacă peste o perioadă neagră, în care nu mai lua examenele şi simţea că nu mai face faţă departe de casă.

Pe lângă regula celor trei încercări, sistemul german diferă de al al nostru şi în alte puncte. „În primul rând cursurile nu sunt într-un orar fix pe care trebuie să îl urmezi şi nu există un număr de examene obligatorii într-un semestru. Poţi alege să dai într-un semestru câte examene vrei, inclusiv zero. Aşa se face că unii termină facultatea în patru-cinci ani, alţii în 10-11, poate şi mai mult.”

În afara celor opt cursuri de bază pe care le-a făcut, Elena a avut o libertate mai mare de alegere decât studenţii din România. Cursurile sunt împărţite în 12 grupe şi din fiecare grupă a trebuit să-şi aleagă unul, două sau trei cursuri, în funcţie de numărul creditelor necesare.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2 3