Perioada de probă – drepturile şi obligaţiile celor implicaţi

De Revista Unica, pe Ultimul update Marți, 27 august 2019, 18:11

Perioada de probă e ca mersul pe un fir de aţă, la înălţime. Te-ai gândit vreodată cum ar fi dacă nu ai vrea să ajungi la final, ci să te întorci, şi nu ai putea?
Acesta e avantajul acestei perioade: poţi oricând să renunţi. Şi eşti sigur.
Majoritatea angajaţilor ştiu că există o perioadă de probă, însă nu cunosc precizările legislative în privinţa drepturilor şi obligaţiilor celor două părţi implicate. „Este esenţial ca un candidat să cunoască toate aceste specificaţii şi să le discute cu angajatorul înainte de a  încheia contractul de muncă. Având o înţelegere comună, agreată şi semnată într-un act oficial, atât angajatul, cât şi angajatorul vor avea avantajul de a nu se confrunta cu divergenţe inutile pe parcursul colaborării“, explică Loredana Vlădăreanu, Senior HR Consul-tant HART Human Resource Consulting. În ultima perioadă, tot mai mulţi renunţă, după perioada de probă, la jobul pe care îl obţinuseră, precizează consultantul HR. „Se întâmplă deoarece candidaţii, înainte de a accepta începerea activităţii în cadrul unei companii, nu adresează acele întrebări sau solicitări pentru a afla tot ceea ce îi interesează sau ar trebui să cunoască despre respectiva companie“, explică specialistul. De aici şi motivele pentru care colaborarea nu funcţionează: incompatibilitatea cu postul – angajaţii nu găsesc în postul respectiv un mod de lucru care să le ofere motivaţie, nu găsesc oportunităţile de dezvoltare dorite – sau incompatibilitatea cu firma – conştientizează că nu se potrivesc cu echipa, că nu pot construi o relaţie eficientă cu colegii sau superiorii, că valorile şi cultura organizaţională nu rezonează cu propriile lor valori. De obicei, situaţia este percepută negativ de ambele părţi. Angajatul a investit timp şi efort într-o direcţie nepotrivită, angajatorul timp, bani şi resurse umane într-o persoană nepotrivită. Importanţa acestei perioade este mult mai mare  decât o percepem uneori. După acesta, atât angajatorul, cât şi angajatul pot lua o decizie corectă. Primul poate renunţa la o colaborare care nu îl avantajează, iar al  doilea poate evita un job care i s-a părut potrivit, dar nu este aşa cum şi l-a imaginat.

Un moment de dublă cunoaştere

În perioada de probă, este foarte important ca angajatul să afle cât mai multe detalii despre companie şi despre oamenii alături de care va munci. Şi să se gândească la faptul că efortul depus în această perioadă trebuie să fie constant şi după angajare. Se întâmplă deseori, spune Loredana Vlădăreanu, ca angajatul să demonstreze că poate mai mult în această perioadă, motivat de nevoia de a rămâne în companie. Dar se poate şi ca, din cauza stresului, să fie mai puţin performant. Pe angajatori, specialistul îi sfătuieşte să acorde o atenţie crescută procesului de selecţie, iar pe angajaţi să afle cum reacţionează la stres, ca să poată lua măsuri, iar performanţa să nu le fie afectată.

ZECE INFORMAŢII DIN CODUL MUNCII

PENTRU TINE:

– Perioada maximă în care poţi fi ţinut în probă este de 90 de zile pentru funcţii de  execuţie şi de 120 de zile pentru funcţii de conducere.
– Trebuie să fii plătit în această perioadă; ai, de asemenea, şi toate celelalte drepturi pe care le au şi ceilalţi angajaţi.
– Perioada de probă constituie vechime în muncă.
– Pe durata executării unui contract individual de muncă nu poate fi stabilită decât o singură perioadă de probă.
– Poţi renunţa oricând la contractul respectiv în perioada de probă.

PENTRU ANGAJATOR:
– Perioada de probă începe de la data încheierii contractului de muncă, dacă această dată coincide cu începerea activităţii. Dacă, potrivit înţelegerii părţilor, activitatea începe la o dată ulterioară, perioada de probă începe de la această dată.
– Nu ai nicio obligaţie de a justifica decizia de încetare a contractului de muncă. Încetarea se face printr-o notificare scrisă.
– Nu este necesar ca notificarea să fie primită personal de salariat în perioada de probă. Aceasta trebuie trimisă la termen, dar poate fi comunicată ulterior.
– Şi angajaţii temporari au perioadă de probă: între două zile pentru un contract mai scurt de o lună şi 30 de zile pentru funcţii de conducere, pentru contracte cu durata mai mare de 6 luni.
– Perioada pe care se pot face angajări succesive de probă ale mai multor persoane pentru acelaşi post este de maximum 12 luni.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!