Horoscop: Cum să-i dai papucii fără să sufere prea mult

De Amelia Matei pe

Dacă te desparţi de un nativ din Peşti trebuie să fii foarte diplomată pentru că suferă mult când e părăsit. În timp ce Săgetătorul nu este foarte afectat şi preferă să-i spui verde în faţă. Vezi cum ar recţiona iubitul tău!

Berbec

Berbecul este mândru şi orgolios, aşa că, orice i-ai spune despărţirea o să-l afecteze foarte tare, chiar dacă nu este foarte îndrăgostit de tine. Nu va înţelege cum poate o femeie să prefere viaţa fără el. Deci dacă vrei să-l părăseşti fără să sufere e mai bine să-l laşi pe el să facă acest pas aşa încât să considere că el te părăseşte pe tine.

Taur

Taurul e foarte gelos şi îl afectează gândul că preferi pe altcineva în locul lui. Dacă vrei să fii blândă cu el, nu-i spune că îl laşi pentru alt bărbat, chiar dacă acesta e adevărul. Spune-i mai bine că nu există atracţie între voi sau găseşte orice altă minciună frumoasă. Oricum, nu te aştepta să fiţi prieteni după despărţire fiindcă este prea orgolios.

Gemeni

Şi el are un orgoliu foarte dezvoltat, aşa că încearcă să nu îl critici foarte tare când vă despărţiţi. Mai degrabă spune-i că e vina ta, că nu eşti gata pentru o relaţie, etc. Nu înţelege prea bine lucrurile de genul acesta, dar dacă i le spui le va crede. E genul de bărbat care preferă să fie minţit frumos decât să audă crudul adevăr, mai ales dacă acel adevăr este o critică la adresa lui. Oricum nu învaţă nimic din critici.

Rac

Racul este foarte sensibil şi se ataşează repede de femeile din viaţa lui. Deci e mai bine să pui punct relaţiei imediat ce îţi dai seama că nu e potrivit pentru tine. Cu cât stai mai mult lângă el, cu atât mai dureroasă va fi despărţirea pentru el. Va trebui să-i vorbeşti cu mult tact pentru că orice reproş îi scade foarte mult încrederea în el. Totuşi, nu îl minţi pentru că e foarte intuitiv şi îşi dă seama repede. Spune.i adevărul, dar „ambalează-l” în cuvinte frumoase.

Leu

Spune-i adevărul în faţă, oricare ar fi el. Va aprecia acest lucru şi va suferi enorm indiferent de ce, când sau cum îl părăseşti. Chiar dacă nu o arată, în sinea lui e foarte rănit. Şi nu pentru că te iubeşte prea tare, ci pentru că nu aa vut inspiraţia să-ţi dea el papucii înainte să o faci tu. Să fie părăsit de o femeie e o lovitură prea dură pentru orgoliul lui fragil şi fii sigură că va căuta modalităţi de a se răzbuna, unele de-a dreptul prosteşti.

Fecioară

Minciunile frumoase nu funcţionează în cazul lui. În funcţie de felul relaţiei şi motivul despărţirii poate să sufere sau nu, dar oricum n-o să citeşti nimic pe faţa lui. Din momentul când i-ai dat vestea devii o străină pentru el şi nu îşi va mai arăta partea vulnerabilă în faţa ta. Cel mai probabil îţi va strânge mâna şi te va saluta politicos, fără să te întrebe măcar de ce îl laşi sau cu ce a greşit. Apoi îşi va pune întrebări şi îşi va face tot felul de probleme privind calităţile şi defectele lui.

Balanţă

Bărbatil balanţă este un iubit dificil şi un fost iubit la fel de dificil. Despărţirea de el nu e deloc uşoară, mai ales dacă aţi avut o relaţie lungă. Când e mândru şi caută să te supere la rândul lui, când se poartă ca un căţel bătut şi aşteaptă să-l primeşti înapoi în viaţa ta. Trebuie să fii foarte fermă şi să ai mult tact ca să vă despărţiţi în linişte. Cauta să nu îl critici prea tare pentru că rişti să-l răneşti inutil.

Scorpion

Reacţia lui depinde de durata relaţiei. Dacă a fost scurtă, despărţirea nu îl va afecta prea tare, căci el rpeferă să trăiască viaţa fără regrete. Dacă a fost o relaţie lungă va intra în depresie şi greu va ieşi din ea. De aceea trebuie să fii diplomată când te desparţi de el sau, şi mai bine, să-l laşi pe el să vadă ce nu merge şi să ia decizia de a-ţi da papucii.

Săgetător

Despărţirile nu îl afectează prea mult. Oricum, ela re relaţii de durată doar fiindcă ştie că aşa fac „oamenii normali”. Pentru că el vede o relaţie de cuplu ca pe o închisoare, iar după despărţire se simte mai liber. Evident că va avea regretele lui, dar să nu te aştepţi la depresii. Va sărbători despărţirea cu o noapte în club şi o beţie de pomină, apoi îşi va vedea de viaţa lui fără probleme.

Capricon

Deşi pare un bărbat puternic, în adâncul sufletului este un adolescent care suferă enorm după orice eşec sentimental. Aşa că fii blândă cu el. În ciuda măştii nepăsătoare pe care o va adopta, el va fi afectat de veste şi abia după ce pleci îşi va manifesta durerea. Oricum, va trebui să fii sinceră cu el pentru că nu e genul care să creadă minciuni frumoase. Şi până la urmă, să nu îţi faci griji prea mari pentru el. Ştie să se ridice după fiecare lovitură.

Vărsător

Probabil că va fi cea mai lungă despărţire din viaţa ta. Chiar dacă nu e foarte sensibil la asemenea lucruri, Vărsătorul vrea să ştie de ce, de unde şi până unde, cu ce te-a supărat, etc. Aşa că va despica firul în patru încercând să-şi dea seama unde a greşit şi ce poate îmbunătăţi la el. Cuvintele nu au secrete pentru el aşa că probabil va încerca, dacă te iubeşte, să te convingă că merită să-i mai dai o şansă.

Peşti

Sensibil şi romantic, Peştele crede că fiecare relaţie este pe viaţă şi e mereu dezamăgit să afle că s-a înşelat. O despărţire este o lovitură puternică pentru el, care se ataşează foarte tare de femei. Ca să-i faci experienţa mai uşoară, încearcă să te îndepărtezi treptat de el aşa încât schimbarea să nu fie foarte mare când dispari de tot din viaţa lui. Oricum va suferi dar poate mai puţin.
Foto: Thinkstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro