(P) Alimentaţia pisicilor. 7 sfaturi de care trebuie să ţii cont

De Unica.ro pe

Pisicile sunt, de obicei, extrem de curioase şi pofticioase, iar stăpânii le fac de multe ori pe plac şi le oferă tot felul de gustări, care nu sunt potrivite pentru dieta unei feline. Din această cauză, multe pisici ajung să aibă probleme cu greutatea, cu digestia şi cu sistemul imunitar. De aceea, îţi venim în ajutor şi îţi oferim câteva sfaturi esenţiale privind alimentaţia corectă a pisicilor.

Evită preparatele făcute în casă

Pisicile sunt foarte pofticioase, dar asta nu înseamnă că trebuie să le hrăneşti cu preparate făcute în casă. Ar fi recomandat să renunţi la acest obicei, deoarece este destul de greu să îi asiguri o dietă echilibrată unei feline, folosind atât alimente crude, cât şi gătite, care au cantităţi diferite de nutrienţi şi calorii. Iar dacă vrei să pregăteşti un preparat în casă, ar fi mai bine să te consulţi cu un nutriţionist veterinar, pentru a concepe o dietă corectă.

Renunţă la alimentele crude

Carnea crudă nu este un aliment pe care ar trebui să îl incluzi în dieta unei feline, deoarece poate conţine paraziţi sau bacterii, cum ar fi Salmonella. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul ouălelor crude, care conţin proteina avidin, extrem de periculoasă pentru pielea şi blana unei feline. De asemenea, este important să ai grijă şi la oase, deoarece se pot sparge şi se pot bloca în intestinele pisicii.

Încearcă să introduci în dietă şi legume

Chiar dacă pisicile sunt carnivore, asta nu înseamnă că nu poţi include în dieta felinei tale şi câteva gustări bazate pe legume, care pot ajuta la rezolvarea problemelor digestive. Spre exemplu, îi poţi pune în castronel atât legume crude, cum ar fi boabele de mazăre, castravetele sau dovlecelul, dar şi legume gătite, precum morcovul, sparanghelul sau fasolea verde. În schimb, va trebui să ai grijă ca pisica ta să nu consume avocado, ceapă, usturoi sau seminţe.

O dietă bazată pe proteine

Pisicile se bazează pe proteine ca sursă principală de energie, aşa că au nevoie de carne în dieta lor. În plus, carnea asigură şi trei nutrienţi esenţiali pentru pisici: taurină – pentru inimă, acidul arahidonic – pentru sănătatea pielii şi a blănii şi vitamina A – pentru vedere.

Proteinele găsite în hrana de pisici trebuie să conţină toţi aminoacizii esenţiali de care o felină are nevoie pentru a-şi întreţine pielea şi blana şi pentru a avea o musculatură sănătoasă. O hrană pentru pisici completă trebuie să aibă o formulă atentă pentru a le asigura echilibrul perfect al tuturor nutrienților de care au nevoie și, în același timp, să fie delicioasă.