Home > Advertorial > Cum aplici corectorul ca un profesionist
Cum aplici corectorul ca un profesionist
.
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Corectorul este acel produs de machiaj care îți vine în ajutor atunci când mici imperfecțiuni își găsesc casă pe tenul tău și pe care îți recomandăm să îl folosești ori de câte ori simți nevoia.
Este, în același timp, un produs pe care poate nu este neapărat să îl ai în trusa de machiaj de zi cu zi, însă care te poate salva de la situații neplăcute atunci când alegi să îl iei cu tine. Iar dacă alegi un corector profesional poți să stai și mai liniștită că acesta va acoperi tot ceea ce nu dorești să se observe pe ten.
Iar dacă un corector bun știm că poate să facă minuni, la fel de importantă este și tehnica pe care o folosești când îl aplici. Este important să cunoști una bună pentru a te asigura, pe de o parte, că imperfecțiunile nu își au locul pe față, iar, pe de altă parte, că aceasta nu rămâne și arată încărcată.
Tehnici de aplicare a corectorului
La fel ca orice problemă în viață care are o soluție, la fel și în cazul corectorului, în funcție de micile imperfecțiuni pe care trebuie să le acopere, are câte o soluție. Iată care sunt tehnicile de aplicare a corectorului și cum să ai cele mai bune rezultate, care să arate bine și să reziste mult în timp.
Aplicarea punctuală se face pe locurile în care este nevoie, adică pe pete, coșuri sau alte mici imperfecțiuni. Pentru aceasta se folosesc cantități mici de produs, pe care poți să le aplici cu o pensulă mică, cu un burețel sau chiar și cu degetul, prin tapotare, până se așează bine pe piele. Cu ajutorul acestei tehnici te asiguri că doar imperfecțiunile sunt acoperite fără ca restul tenului să fie încărcat.
Dacă cearcănele îți dau bătăi de cap, îți recomandăm să folosești tehnica aplicării în formă de triunghi. Aceasta presupune să aplici corectorul în forma unui dreptunghi inversat, cu baza sub ochi și vârful spre obraz. Astfel corectorul nu doar va acoperi cearcănele, ci va lumina zona ochilor și îți va oferi un efect de lifting.
Pentru o luminozitate generală a tenului îți recomandăm aplicarea în straturi subțiri. Ca să obții un rezultat cât mai natural îți recomandăm să aplici un strat subțire pentru început și apoi, în funcție de acoperirea pe care ți-o dorești, să mai adaugi cantități mici de corector până ajungi la cea care ți se potrivește și mai ales la cea care să arate cât mai natural posibil.
Cea mai bună tehnică pentru oricare dintre cazurile descrise mai sus este tehnica de tapotare. Aceasta înseamnă să estompezi corectorul cu mici bătăi a degetului, pensulei sa burețelului în loc de întinderea produsului pe față. Astfel vei obține un efect natural și produsul va intra mai bine în piele, oferindu-i o uniformitate perfectă.
De obicei corectorul este aplicat înaintea fondului de ten, însă dacă nu îl folosești pe acesta și doar dorești să ascunzi mici imperfecțiuni, atunci vei folosi doar un produs. Și, pentru că dorești ca acesta să rămână cât mai mult timp pe ten și să nu te lase în momente importante, îți recomandăm să folosești o pudră translucidă care te va ajuta să îl fixezi, pe de o parte, iar, pe de altă parte, va împiedica liniile fine să se formeze. La final, aplică și spray de fixare, iar tenul tău va arăta impecabil întreaga zi.
Corectorul este acel produs de machiaj care te ajută să arăți impecabil chiar dacă te lupți cu mici imperfecțiuni. Așa că folosește-l cu încredere de sine stătător sau alături de fond de ten.