Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Este greu de crezut că atunci când alegi să porţi o ţinută fără sutien, vedetă urmărită mereu de paparazzi fiind, să nu îţi dai seama că aceştia ar putea surprinde imagini care să facă deliciul publicului.
Lisa Rinna e o actriţă cunoscută, dar la cei 50 de ani cât are acum, se pare că a intrat într-un con de umbră. Aşa că, pentru a reintra în graţiile presei, nu a ezitat să defileze la un eveniment monden într-o rochie neagră şi ultratransparentă, fără sutien.
Apariţiile lui Kate Moss pe podiumul de modă sau în pictoriale dezbrăcată sau aproape nu mai miră pe nimeni, însă top-modelul internaţional se pare că nu şi-a amintit unde se află şi a ieşit pe stradă într-o rochie negră, fără sutien, iar imaginile au ajuns imediat pe prima pagină. De această dată, gratis.
Actriţa Traci Bingham a făcut senzaţie când a apărut în public cu o rochie transparentă, fără a purta sutien. Cei care au avut ocazia să o întâlnească au putut să admire în voie sânii imenşi ai fostei vedete Baywatch, care pentru cei 46 de ani ai săi arată foarte bine.
(Sursa foto: Hepta, Northfoto)În urmă cu doi ani, Melody Thornton, una dintre frumuseţile Pussycat Dolls, şi-a făcut apariţia pe covorul roşu într-o ţinută cel puţin… transparentă. Cu sânii complet la vedere, bruneta şi-a asumat ţinuta şi, cu zâmbetul pe buze, a făcut faţă privirilor insistente ale celor prezenţi.
Sharon Stone este una dintre vedetele care îşi permit să nu poarte sutien. Oricât de transparente i-ar fi ţinutele, celebra actriţa se mândreşte cu bustul ei şi nu are nici o reţinere în a-şi etala sânii, purtând adesea piese care lasă foarte puţin loc imaginaţiei.
Manechinul Laeticia Hallyday, soţia celebrului artist Jonny Hallyday, a fost mereu conştientă de farmecul personal şi de atuurile corpului ei, aşa că nu are nevoie de confirmări în acest sens. Probabil de aceea, orice ieşire a ei, chiar dacă este doar până la magazinul din colţ, aşa cum s-a întâmplat în urmă cu trei ani, poate face furori. La acesta a contribuit, bineînţeles, şi ţinuta ei din care lipsea sutienul…
(Sursa foto: Hepta, Northfoto)