Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Vedetele nu au ezitat să renunţe la podoaba capilară şi să se tundă la chelie atunci când rolul din film le-a cerut-o. Iată cum arată câteva dintre frumuseţile de la Hollywood fără păr.
Una dintre primele „deschizătoare de drumuri” în materie de renunţare la orice formă de cochetărie pe micul ecran a fost Sigourney Weaver, cea care a făcut valuri în rolul ofiţerului Ellen Ripley din apreciata serie S.F. „Alien”. În „Alien 3” (1992), actriţa îşi schimbă radical lookul, tunzându-se la zero.
Natalie Portman a dovedit că este o actriţă completă. După ce a strălucit în pielea prinţesei Amidala în trei dintre peliculele îndrăgitei serii „Star Wars”, frumoasa actriţă a acceptat provocarea de a apărea în filmul „V for Vendetta” (2006) complet cheală.
Demi Moore, aflată în ultimul timp în atenţia presei prin relaţiile ei cu juni imberbi şi prin metodele disperate de as e menţine tânără, miza, în 1997, doar pe talentul actoricesc şi nici prin cap nu-i trecea să analizeze modul în care arată. Acesta este şi probabil motivul pentru care a fost de acord să joace rolul din „G.I. Jane”, ce presupunea renunţarea la podoaba capilară.
Cameron Diaz nu a stat nici pe gânduri pentru rolul din „My sister’s Keeper”, deşi acest lucru a presupus să rămână fără păr. Rolul unei mame care-şi arată în felul acesta solidaritatea cu fiica bolnavă de leucemie i-a adus actriţei o mare simpatie pe plan internaţional.
Cynthia Nixon, cunoscută din „Totul despre sex”, a şocat pe toată lumea când a apărut, în 2012, în emisiunea TV americana „Live! With Kelly” tunsă la zero. Actriţa şi-a liniştit fanii spunând că nu este bolnavă şi că a fost nevoită să se radă în cap pentru rolul său din „Wit”, o piesă de teatru de pe Broadway, în care interpreta pe profesoara Vivina Bearing, o femeie bolnavă de cancer.
Cate Blanchett a avut şi ea curajul să se radă pe cap pentru un rol. Este vorba despre filmul „Heaven”, unde Blanchett a interpretat rolul unei profesoare transformată în fugară.
Barbara Mori, care a devenit apreciată pe plan mondial după telenovela „Rubi”, nu s-a temut chiar să se supună unei schimbări radicale de look o dată cu rolul din „Insignificant Things”, când s-a ras în cap.
Charlize Theron este un adevărat cameleon în materie de roluri, aşa că nu este de mirare că o ipostază ca cea din filmul „Mad Max – Fury Road”, în care apare fără păr, este trecută în CV-ul ei.