Tensiuni între Diana și Alexandru, la Casa Iubirii, sezonul 5: „Încearcă să se bage la Andreea când, de fapt, nu o place absolut deloc”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Tensiuni la Casa Iubirii, sezonul 5. Diana l-a acuzat pe Alexandru că se retrage din orgoliu după un refuz, doar pentru a reveni apoi cu gesturi romantice. Ce a declanșat această confruntare aprinsă?

Tensiuni între Diana și Alexandru, la Casa Iubirii, sezonul 5

Diana de la Casa Iubirii, sezonul 5, a răbufnit la adresa lui Alexandru, reproșându-i că orgoliul îi influențează comportamentul și îl împiedică să fie sincer cu sentimentele sale. Tensiunile dintre cei doi au scos la iveală frustrări mai vechi, dar și acuzații de lipsă de autenticitate.

„Orgoliul lui este prea mare și când este refuzat încearcă să dea înapoi ca și cum nu ne-am potrivit, dar după venea cu flori la piscină”, a declarat Diana în cadrul emisiunii. Tânăra consideră că Alexandru, în loc să fie direct, încearcă să mascheze respingerea printr-o atitudine defensivă, sugerând că între ei nu ar fi existat compatibilitate.

Citește și: Daniela și Valentin de la „Casa iubirii”, sezonul 5, la un pas de despărțire

„Dacă îi dădeam curs, azi ne sărutam”

De cealaltă parte, Alexandru a subliniat că anumite reacții ale Dianei l-au determinat să-și regândească atitudinea. „Am spus că ar trebui să gândească înainte de a spune ceva”, a declarat concurentul, explicându-și schimbarea de perspectivă.

În timpul discuției, Diana a susținut că relația lor ar fi putut evolua altfel dacă ar fi acceptat avansurile lui Alexandru la momentul potrivit. Totuși, ea a subliniat că acesta încearcă acum să se apropie de o altă concurentă, Andreea, fără a avea sentimente reale pentru ea. „Dacă îi dădeam curs, astăzi stăteam aici și ne sărutam. Încearcă să se bage la Andreea când, de fapt, nu o place absolut deloc”, a adăugat Diana.

Citește și: Moldo de la „Casa iubirii”, prins cu minciuna la testul poligraf despre relația cu Kira. „Stai puțin! Nu…” Ce a mărturisit

Discuții aprinse în casă

Schimbul de replici dintre cei doi a atras atenția celorlalți concurenți. Ionescu a intervenit, remarcând atitudinea intensă a Dianei față de Alexandru: „Diana, ești foarte pornită pe Alexandru”. Cu toate acestea, Diana a continuat să-și susțină punctul de vedere, consolidând ideea că lipsa unei comunicări sincere a fost obstacolul principal între ei.

Un alt moment de tensiune a apărut când Ahmed a intervenit și a întrebat-o direct pe Diana dacă atitudinea ei față de Alexandru ar fi fost diferită în cazul în care acesta ar fi încercat mai mult să o cucerească. Răspunsul Dianei nu a întârziat: „Aveam să văd cum decurg conversațiile”.

Foto: Captură YouTube

Ultima modificare august 21, 2026 11:54 am

    
Vedete din Romania Vedete internationale