Sărbătorile au adus trăiri intense pentru unii concurenți din „Casa iubirii”. Veronica și Ahmed au avut parte de un „date” special, diferit de tot ce trăiseră până acum. Cei doi au mers în vizită la părinții concurentului, iar întâlnirea a fost încărcată de emoție, surprize și reacții care au impresionat atât pe cei din casă, cât și pe telespectatori.
Cuprins
Cuprins
O vizită emoționantă la părinții lui Ahmed
Ajunși în casa părinților lui Ahmed, Veronica a fost primită cu multă căldură. Mama concurentului nu și-a putut stăpâni lacrimile în momentul în care și-a văzut fiul, iar Ahmed a recunoscut că trăiește o experiență complet nouă. „E ciudat ce se întâmplă acum pentru mine. E ceva nou pentru mine”, a spus el emoționat.
Întâlnirea a fost urmărită și de mama Veronicăi, aflată în cuibușorul iubirii, ceea ce a amplificat intensitatea momentului.
Ce părere au părinții lui Ahmed despre Veronica
Întrebată de Veronica ce părere are despre relația lor, mama lui Ahmed a oferit un răspuns care a emoționat pe toată lumea. „Mă bucur, cel mai important e să fie băiatul meu fericit! Asta e cel mai important. El tot timpul spune: ‘Seamănă cu tine. Mie îmi place. O femeie trebuie să știe de toate. Vorbește frumos! Când vine noră acasă, eu nu spun ‘noră, e fiica mea deja. E fata mea. Cum am băiat, am și o fată” – a spus ea, citată de kanald.ro.
Declarația ei a arătat nu doar deschidere, ci și o acceptare profundă a Veronicăi în familie.
Citeşte şi: Ionuț și Larisa de la „Casa Iubirii” s-au logodit. „Suntem super ok!” Cum a avut loc cererea în căsătorie
Citeşte şi: Când va avea loc marea finală „Casa Iubirii”. Anunțul neașteptat al Andreei Mantea: „Puțin a rămas!”
Dacă mama lui Ahmed a fost încântată de la început, concurentul a mărturisit că tatăl său este mult mai exigent. „Să știi că tata e foarte pretențios când vine vorba de fata cu care vorbesc eu. Nu prea i-a plăcut de nimeni până acum. Sunt curios ce părere are despre tine. Să dăm cărțile pe față”, i-a spus Ahmed Veronicăi.
Spre surprinderea lui, tatăl a avut doar cuvinte de apreciere. „Totul e ok. Nu mă uit dacă e mică sau mare. Ea are minte, vorbește frumos. Fata e ok, e frumos tot.”
Aceste cuvinte au adus liniște și confirmare pentru cuplu, demonstrând că Veronica a reușit să câștige respectul și simpatia întregii familii.
Vizita la părinții lui Ahmed a fost mai mult decât un simplu „date”. A fost o validare, o deschidere și un pas important în evoluția relației dintre Veronica și Ahmed. Emoțiile, lacrimile și cuvintele sincere au arătat că legătura lor este privită cu ochi buni de cei dragi, iar acest lucru le oferă celor doi un sprijin puternic în drumul lor din „Casa iubirii”.
Foto – capturi video
Ultima modificare decembrie 30, 2025 12:08 pm