Emil Rengle și Alejandro Fernandez, dezvăluiri despre gelozie: „Am trecut prin momente în care am făcut greșeli!” Cum rezolvă problemele din relație

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Sunt tineri, extrem de carismatici și adună comunități uriașe în mediul online, unde fiecare imagine publicată pare desprinsă dintr-un scenariu perfect. Cu toate acestea, Emil Rengle și Alejandro Fernandez demonstrează că o poveste de iubire reală nu se construiește doar cu momente de bucurie, ci mai ales prin felul în care alegi să gestionezi vulnerabilitățile.

Într-un interviu plin de sinceritate, cei doi artiști au decis să spargă tiparele perfecțiunii de pe internet și au vorbit deschis despre provocările nevăzute din spatele camerelor de filmat. De la presiunea publicului și crizele de gelozie de la începutul relației, până la compromisurile logistice care le transformă cuplul într-o echipă imbatabilă, partenerii au arătat ce înseamnă, de fapt, maturitatea emoțională.

Povara expunerii totale

Trăind o poveste de dragoste sub lupa constantă a fanilor și a presei, Emil și Alejandro au recunoscut că cel mai greu test pe care l-au avut de înfruntat a fost tocmai gestionarea așteptărilor celor din jur. Atunci când mii de oameni îți analizează fiecare gest, spațiul pentru greșeală devine extrem de strâmt, iar presiunea se poate transforma cu ușurință într-un inamic tăcut al intimității.

„Faptul că relația noastră este foarte publică vine cu o presiune aparte. Nu este doar despre noi doi, ci și despre cum este percepută, comentată, analizată de oameni care nu ne cunosc. Există momente în care simți că trebuie să fii „bine chiar și atunci când nu ești. Și nu prea ai cu cine să vorbești despre asta, pentru că este un tip de presiune pe care nu toată lumea îl înțelege”, au mărturisit cei doi artiști pentru Viva.ro, conștienți de impactul pe care viața publică îl are asupra liniștii lor.

În loc să lase aceste provocări exterioare să îi îndepărteze, partenerii au ales o abordare mult mai profundă. Au înțeles că momentele de cumpănă nu reprezintă un capăt de drum, ci o oportunitate de transformare.

„Am trecut prin momente în care am făcut greșeli, în care nu am știut cum să gestionăm anumite situații, în care egoul sau fricile noastre au ieșit la suprafață. Dar de fiecare dată ne-am întors unul spre celălalt. Am ales să rămânem, să învățăm, să creștem. Și cred că asta face diferența: nu faptul că nu apar probleme, ci faptul că alegi, conștient, să treci prin ele împreună”, au completat aceștia, oferind o lecție importantă despre asumare și atașament.

Limitele încrederii și capcana geloziei

Un alt subiect sensibil abordat de cei doi a fost gelozia, un sentiment pe care mulți încearcă să îl ascundă, dar pe care ei l-au îmbrățișat ca pe o componentă firească a firii umane. Deși recunosc că începuturile au fost marcate de temeri, timpul le-a oferit maturitatea de a privi lucrurile dintr-o altă perspectivă.

„Da, gelozia a existat, mai ales la început. Și credem că este umană până la un punct. Dacă nu există deloc, poate înseamnă că nu există nici atașament real. Dar, în timp, înveți să o înțelegi, să nu o lași să conducă relația”, au explicat Alejandro și Emil.

Pentru Emil Rengle, secretul stabilității stă în renunțarea la nevoia de control și în înlocuirea ei cu o prezență asumată, zi de zi, lângă omul iubit.

„Pentru mine, limitele țin foarte mult de respect și transparență. Nu cred într-o relație în care trebuie să controlezi celălalt om, dar cred într-o relație în care alegi, în fiecare zi, să fii acolo, conștient”, a punctat dansatorul.

Citeşte şi: Cum va arăta nunta dintre Emil Rengle și Alejandro Fernandez. Ce pretenții are soacra dansatorului: „Nu ai vrea să te pui cu ea”

Citeşte şi: Emil Rengle, dezvăluiri fără perdea despre logodnicul său, Alejandro: „Eu am fost cel care i-a cerut mâna!” Cum gestionează situațiile tensionate din cuplu

Citeşte şi: Ce este colita ulcerativă, boala autoimună pe care Emil Rengle o are: „Înainte de această afecțiune, felul în care trăiam era stresant și neorganizat”

De cealaltă parte, Alejandro este de părere că valorile și barierele dintr-un cuplu nu ar trebui să rămână rigide, ci să se modifice odată cu evoluția fiecăruia.

Cred că limitele se schimbă odată cu tine. Creștem, ne schimbăm, iar relația trebuie să evolueze odată cu noi. Comunicarea este totul”, a adăugat Alejandro pentru acceași sursă amintită anterior.

Parolele la telefon, între curiozitate și logistică: „Funcționăm mult ca o echipă”

Într-o eră digitală în care accesul la telefonul partenerului este adesea privit ca un act de agresiune sau ca un semn clar de neîncredere, Emil și Alejandro au dezvăluit că își cunosc codurile de securitate dintr-un motiv complet diferit. Dincolo de romantism, viața lor profesională intensă cere o coordonare perfectă, iar secretele nu își găsesc locul în ecuație.

„Da, ne știm parolele, dar, sincer, mai degrabă din nevoie decât din curiozitate. Viața noastră este foarte dinamică, avem mereu multe lucruri de făcut, călătorim mult, lucrăm pe mai multe proiecte în paralel, așa că ajungem să ne ajutăm unul pe celălalt constant. De la check-in-uri pentru zboruri la rezervări, deadline-uri, documente, mailuri sau lucruri urgente care trebuie rezolvate repede, funcționăm mult ca o echipă”, au explicat ei.

Transparența totală nu a devenit însă o formă de sufocare, ci o modalitate practică prin care își simplifică existența de zi cu zi. Cei doi artiști au explicat că gesturile lor nu vin din control, ci dintr-o încredere profundă și pe faptul că se bazează real unul pe celălalt. Pentru ei, iubirea depășește romantismul, însemnând logistică, prezență, susținere reciprocă și capacitatea de a-și ușura unul altuia drumul în viață.

Foto – Facebook

Ultima modificare iunie 12, 2026 12:53 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale