Anca Lungu și soțul ei, Harry Arampatzis, au aniversat doi ani de la nunta lor din Grecia. Cu această ocazie, fosta prezentatoare de știri a publicat în mediul online câteva imagini de la evenimentul special, alături de un mesaj emoționant.
Cuprins
Cuprins
Anca Lungu și soțul ei, Harry Arampatzis, au aniversat doi ani de la nuntă. Cum a început povestea lor de dragoste
Anca Lungu și Harry Arampatzis și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu în urmă cu doi ani, în Grecia. Nașii lor sunt prezentatoarea TV Andreea Berecleanu și soțul ei, medicul estetician Constantin Stan. Cu ocazia aniversării de doi ani de la cununia religioasă, Anca a împărtășit cu prietenii ei virtuali mai multe fotografii de la eveniment, alături de un mesaj înduioșător.
„Nouă ani de relație, doi ani de la cununia noastră religioasă, doi copii și o familie fericită. Ne considerăm norocoși că ne-am găsit unul pe celălalt”, a scris Anca Lungu pe Instagram.
Citește și: Dana Rogoz și Radu Dragomir, aniversare specială. Ce au făcut cu ocazia celor 14 ani de căsnicie
Cum a început povestea de dragoste dintre Anca Lungu și Harry Arampatzis
În trecut, Anca Lungu a povestit că între ea și Harry Arampatzis, co-fondatorul și CEO-ul unei companii de produse cosmetice, nu a fost dragoste la prima vedere, însă că din prima clipă s-au simpatizat unul pe celălalt. Anca și Harry s-au cunoscut la clinica lui Constantin Stan, nașul lor, însă relația lor amoroasă a început abia după doi ani de la prima întâlnire.
„Nu a fost dragoste la prima vedere, dar ne-am plăcut foarte mult unul pe celălalt, dar mai mult decât atât a fost și o decizie rațională, adică am cântărit foarte bine lucrurile și de o parte și de cealaltă. Ne-am asumat riscurile, pentru că sunt foarte multe riscuri”, declara Anca Lungu în trecut, la emisiunea „Xtra Night Show”, potrivit Spynews.
Câți copii au împreună
Anca și Harry au împreună un băiat, Georgios Alexander, născut în iulie 2018. Din fostul mariaj cu Ștefan Lungu, Anca mai are o fetiță, Natalia Adrian, în vârstă de aproape 10 ani. Din 2018, Anca și familia ei locuiesc în Franța, la Nisa.
Harry Arampatzis are origini grecești și este co-fondatorul și CEO-ul companiei de produse cosmetice Universkin. Harry are un doctorat în farmacologia pielii, iar compania pe care o conduce lucrează cu o echipă de experți dermatologi, chirurgi plasticieni, biologi, patologi, chimiști și farmaciști pentru a formula produse de skincare adaptate tipologiei pielii fiecărui client în parte.
Foto: Instagram
Ultima modificare iulie 10, 2026 5:27 pm