Oana Roman, șocată de prețurile de pe litoralul românesc. Cât a dat pe o cafea și o apă: „E mai scump decât pe Coasta de Azur”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Oana Roman a plecat în vacanță la Mamaia, într-un resort de lux, unde s-a cazat într-un apartament cu vedere la mare și un infinity pool. Vedeta le-a mărturisit urmăritorilor că a fost șocată de prețul pe care l-a plătit pentru o cafea și o apă. Mai mult, vedeta a comparat prețurile cu Coasta de Azur, unde a fost recent.

Cât a plătit Oana Roman pe o cafea și o apă în Mamaia

Influencerița a ieșit pe plaja din Mamaia, unde se află în vacanță, și a comandat un espresso dublu și o apă plată. Ea a fost uimită să afle că prețul pentru cele două produse este de 40 de lei. 

Oana Roman a venit recent dintr-o vacanță petrecută pe Coasta de Azur, așa că a făcut o comparație între prețuri și a constatat că pe litoralul românesc sunt prețuri mai mari.

Citește și: Oana Roman, de urgență la spital. Ce a pățit vedeta: „Am și un diagnostic”

„Am coborât să beau cafea la plajă. Dublu espresso și apă. 40 de lei. Vă jur că e mai scump decât pe Coasta de Azur. După ce că nu prea e lume, mai pun și prețurile acestea”, a declarat Oana Roman.

Momente dificile pentru Oana Roman

Cu toate că a petrecut o vacanță de vis pe Coasta de Azur, vedeta a postat câteva rânduri despre perioada prin care trece. Ea a ales să împărtășească cu urmăritorii ei câteva gânduri care i-au trecut prin cap despre răutatea din jurul ei.

„Las imaginile astea din locurile în care am ajuns. Și, văzând frumusețea acestor locuri, vă întreb: credeți cu adevărat că cei care fac rău intenționat, cei care își bat joc de alți oameni, cei care mint, înșală, propagă minciuni, amenințări, blesteme, cei care judecă fără să știe nimic, cei care manipulează în scopul de a discredita și a face rău altora intenționat… plătesc vreodată răul făcut?

Citește și: Oana Roman, mărturisiri despre cele mai grele momente din viața ei: „Au lăsat niște traume care nu trec niciodată” / Exclusiv

Sincer, eu nu mai cred asta. Iar cei care sunt afectați au șansa să se apere? Îi ascultă cineva? Nu mai cred nici asta! Adevărul învinge vreodată?”, a scris Oana Roman pe Instagram.

Anterior, vedeta a vorbit despre faptul că trece printr-o perioadă complicată din punct de vedere psihic. Înainte de vacanța de pe Coasta de Azur, Oana Roman a plecat cu fiica ei în Grecia, însă a recunoscut că nu avea dispoziție pentru o călătorie și a făcut-o exclusiv pentru bucuria fetiței sale.

 „Uneori trebuie să te detașezi de tot ca să poți vedea clar. Acum e un moment în care trebuie să stau departe și să gândesc la rece niște lucruri. Să înțeleg. Sunt în vacanță pentru Isa, dar eu mental nu sunt aici. Este iar un moment de cotitură, care pare că de data asta e și din vina și naivitatea mea. Știți că nu vă mint niciodată. Știți că spun când nu sunt ok. Acum nu prea sunt, dar voi fi din nou.”

Ultima modificare august 28, 2026 3:34 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale