Vestea că jurnalista Ioana Popescu a murit la doar 45 de ani a șocat spațiul public. Oana Lis a cunoscut-o pe aceasta și a postat o fotografie și un mesaj emoționant despre decesul prietenei sale. Iată ce a scris soția lui Viorel Lis.
Oana Lis, omagiu pentru Ioana Popescu
Oana Lis a cunoscut-o pe jurnalista Ioana Popescu și a transmis un mesaj când a aflat despre decesul acesteia. Ea a spus că s-au întâlnit ultima dată în această vară, când au făcut împreună și o fotografie.
Ioana Popescu a murit la doar 45 de ani la Spitalul Sfântul Ioan din București. Jurnalista avea mai multe probleme de sănătate, inclusiv varice esofagiene, ulcer, palpitații și hepatita C.
Femeia nu a avut rude care să preia trupul neînsuflețit, așa că înmormântarea va fi organizată de stat.
Oana Lis i-a adus un omagiu jurnalistei, postând pe Facebook o fotografie pe care a făcut-o cu aceasta și un mesaj emoționant.
„Ultima poză pe care o am cu Ioana, de asta vară. Râdeam mult când ne vedeam, indiferent prin ce treceam în viață în rest. Dumnezeu să o odihnească! A fost o apariție unică. Ioana Popescu. Măcar a trăit intens”, a transmis Oana Lis în amintirea Ioanei Popescu.
Mara Bănică, omagiu pentru Ioana Popescu
Și Mara Bănică a postat despre moartea Ioanei Popescu. Ea și-a amintit momentul în care a cunoscut-o.
„Pe Ioana am cunoscut-o în redacția ZIUA acum vreo 25 de ani. Era tânără și exuberantă. Excentrică. Ani mai târziu, la Capatos în emisiune, a făcut istorie cu un top al fotbaliștilor. A încercat să cânte, nu prea i-a ieșit. Apoi… s-a pierdut, undeva pe drum. Ca și la Costin Mărculescu, viața ne e dată. Trăirea ne-o alegem. Drum lin, Popeasco! Dumnezeu s-o ierte și să o odihnească în pace!”, a postat Mara Bănică pe Facebook.
Mai mult, Mara Bănică a vrut să se implice în organizarea înmormântării Ioanei Popescu, însă nu a fost posibil. Funeraliile vor fi organizate de stat, după ce singura rudă apropiată, o mătușă, nu a prelua trupul neînsuflețit al jurnalistei.
Ioana Popescu a fost jurnalistă, scriitoare și actriță, fiind întotdeauna o apariție excentrică în spațiul public. Ea a fost implicată în diverse proiecte jurnalistice și artistice. A devenit cunoscută publicului larg după ce a făcut o listă a fotbaliștilor cu care a avut relații sau aventuri de-a lungul timpului.
Ultima modificare septembrie 29, 2025 4:43 pm