O mai știi pe frumoasa Esmeralda? Cum arată Leticia Calderon la 50 de ani

De Mădălina Manole pe
Au trecut 20 de ani de când telenovela Esmeralda ne ținea cu sufletul la gură, episod după episod, însă, cu siguranță n-am uitat-o pe frumoasa actriță, Leticia Calderon, care i-a dat viață personajului feminin principal.

Povestea de dragoste dintre Esmeralda, o tânără oarbă și săracă, și Jose Armando, personaj interpretat de Fernando Colunga, un adevărat sex-simbol al telenovelelor de odinioară, ne-a fascinat pe deplin și probabil că mulți încă și-o mai amintesc. Pentru  Leticia Calderon, cea care i-a dat viață Esmeraldei, serialul a fost o adevărată rampă de lansare, cu toate că juca încă din copilărie și era familiarizată cu succesul. Ulterior, chipul său angelic a căpătat trăsături mature, severe și a fost distribuită, în special, în roluri negative care, spre surprinderea tuturor, o prindeau mult mai bine.

Actori Esmeralda

Leticia Calderon și Fernando Colunga în telenovela „Esmeralda”

Cu toate că fanii telenovelei și-ar fi dorit ca povestea de iubire dintre Esmeralda și Jose Armando să depășească camerele de filmat și să prindă viață și în realitate, iată că acest fapt nu numai că nu s-a întâmplat, ba, mai mult, actrița Leticia Calderon nu a fost niciodată prea apropiată de colegul său de breaslă. În afara filmărilor cei doi aveau o relație bună, însă rece și indiferentă, iar pauzele și le petreceau fiecare în altă gașcă.

Leticia Calderon

Leticia Calderon s-a născut în Mexic, iar pe 15 iulie anul acesta va împlini vârsta de 50 de ani. Dacă alte actrițe au reușit să-și mentină tinerețea fie prin operații estetice, fie prin tratamente costisitoare, iată că Leticia Calderon nu a apelat la aceste trucuri, cel puțin nu în măsura în care să-și schimbe trăsăturile, astfel că își arată întocmai anii pe care-i are. Este adevărat, a îmbâtrânit, însă a îmbătrânit frumos.

Leticia Calderon Esmeralda

De-a lungul carierei sale, Lety, așa cum îi zic cei apropiați, și-a schimbat de foarte multe ori look-ul, prima schimbare radicală fiind imediat după terminarea telenovelei, când artista a trebui să se tundă scurt deoarece părul îi fusese afectat de permanentul folosit pentru coafura Esmeraldei. De asemenea, am văzut-o pe Leticia Calderon brunetă în telenovela En nombre del amor (In numele iubirii), acolo unde juca rol negativ. Între anii 2000 și 2008, Leticia Calderon s-a retras din telenovele, alegând să joace doar roluri episodice. Ultimul său rol de până acum l-a avut în 2016, în telenovela Mujeres de negro (Femei în doliu).

Leticia Calderon bruneta

Leticia Calderon, Victoria Ruffo și Arturo Peniche, în telenovela „În numele iubirii”

Cu toate că nu a avut noroc în dragoste, Leticia Calderon a fost binecuvântată cu doi copii frumoși care-i seamănă perfect și, în plus, sunt și foarte drăgăstoși, pe semne că este o mămică foarte răsfățată: Luciano, 14 ani, și Carlos, 13 ani. Din păcate, între anii 2000-2008, Leticia Calderon s-a retras din telenovele, alegând să joace doar roluri episodice, deoarece a trebuit să se ocupe de cei doi copii, în special de Luciano care a fost diagnosticat cu sindromul Down.

Leticia calderon - esmeralda si copiii

Leticia Calderon și cei doi copii, Luciano și Carlos

Esmeralda, căci mult timp a fost identificată cu acest personaj, a fost căsătorită de două ori. Cel de-al doilea soț și tatăl băieților săi, Juan Collado, avocatul vedetelor, a fost cel care s-a ocupat de divorțul actriței de Marco Lopez, primul său soț. Al doilea mariaj a durat 8 ani, divorțând în 2010, din cauza faptului că acesta a înșelat-o cu o altă actriță de telenovele cunoscută la noi, Yadhira Carillo.

Yadhira Carillo si Carlos

Yadhira Carillo și Juan Collado

Scandalul de proporții a făcut, la momentul respectiv, înconjurul lumii, iar cele două actrițe au devenit rivale și s-au evitat pe platourile de filmare. În plus, și-au aruncat cuvinte grele în public și s-au jignit fără perdea, Leticia evitând să-și lase copiii în preajma Yadhirei Carillo care, ulterior, a devenit soția lui Juan Collado. Scandalul continuă, iar ultima confruntare a avut loc la finele anului trecut când Yadira a susținut în presă că are o relație bună cu copiii Leticiei : „Copiii mei nici măcar nu o cunosc. Poate ea îi iubește, să-i iubească, însă ei nu o cunosc personal” – a declarat Leticia Calderon în urmă cu câteva luni pentru revista People en Espaniol.

Citește și – O mai știi pe celebra actriță de telenovele Danna Garcia? Iată ce mult i s-a schimbat viața în ultimii ani!

Citește și – Cum arată Ruddy Rodriguez, actrița din telenovela “Mala Mujer”, la 50 de ani

Citește și – Îl mai ştii pe Saul Lisazo? Cum arată astăzi sex-simbolul telenovelelor

Sursă foto: Instagram, Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Ce este embolia cu lichid amniotic - de ce apare și cum se manifestă

Ce este embolia cu lichid amniotic - de ce apare și cum se manifestă