Matty, fiul lui Betty Salam, începe o nouă etapă în viață. Micuțul s-a mutat definitiv în Spania, alături de tatăl său, Cătălin Vișănescu, și iubita acestuia, Roxana, în timp ce artista rămâne în România cu logodnicul ei, cu care așteaptă un copil.
Fiul lui Betty Salam s-a mutat în Spania
Matthias, băiețelul lui Betty Salam, s-a mutat definitiv în Spania pentru a locui alături de tatăl său, Cătălin Vișănescu, și partenera acestuia, Roxana. Contactat de Spynews, Cătălin a vorbit despre această schimbare și despre cum se conturează viața lor de familie.
După șase ani de căsnicie, Betty Salam și Cătălin Vișănescu au decis să urmeze drumuri diferite. În timp ce artista își trăiește fericirea alături de Roberto Tudor și așteaptă cel de-al doilea copil, Cătălin a găsit liniștea alături de Roxana, cu care își construiește un nou capitol. Acum, fiul lui, Matthias, s-a alăturat lor în Spania, un pas important pentru întreaga familie.
Potrivit fostului soț al lui Beety Salam, această mutare a fost planificată de mai mult timp.
„Matty și-a dorit extrem de mult să rămână alături de mine și de Roxana, iar pentru mine a însemnat enorm să pot face posibil acest lucru”, a declarat el.
Citește și: Andi Moisescu, imagini rare cu fiul său, David. Cum au fost surprinși cei doi
Băiatul va locui cu Cătălin Vișănescu
Cătălin Vișănescu a subliniat că a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-i oferi fiului său șansa de a trăi alături de el și de Roxana.
„Am făcut tot ce a ținut de mine pentru ca el să poată fi aici, lângă noi, iar acum pot spune cu bucurie că va începe școala în Spania și va rămâne aici”, a adăugat el.
Un alt aspect pe care Cătălin Vișănescu l-a menționat cu emoție este legătura care s-a creat între Roxana și Matthias.
„Despre Roxana și Matty, sincer, nu prea am cuvinte să explic cât de frumos se înțeleg și cât de mult s-au apropiat. Mă bucur enorm să îi văd împreună, pentru că între ei s-a creat o legătură foarte frumoasă și naturală. Pentru mine contează enorm să îl văd fericit și să știu că se simte bine alături de noi”, a spus el cu mândrie.
Privind spre viitor, Cătălin Vișănescu este plin de optimism și încredere. Este convins că această nouă etapă va aduce multe momente frumoase și amintiri de neuitat.
„Știu că această nouă etapă ne va aduce tuturor cât mai multe momente frumoase, momente de liniște și, mai ales, momente de neuitat pentru Matty!”, a concluzionat el.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Cătălin Vișănescu
Sursă foto: Instagram
Ultima modificare septembrie 1, 2026 4:53 pm