Daniel Craig va fi operat la gleznă

De Oana Savin pe

Daniel Craig urmează să fie operat la gleznă, după ce s-a accidentat în timpul filmărilor pentru cel de al 25-lea lungmetraj din franciza „James Bond”, în Jamaica.

Actorul britanic s-a rănit în timp ce filma la cea de a cincea peliculă în care joacă rolul lui James Bond, potrivit contului oficial de Twitter dedicat celui mai faimos spion din lume.

În pofida acestui incident, lansarea în cinematografe a filmului „James Bond” rămâne programată pentru aprilie 2020.

Deși calendarul de producție rămâne neschimbat, medicii i-au recomandat lui Craig o recuperare de două săptămâni în urma intervenției chirurgicale.

Conform publicației New York Post, Daniel Craig a alunecat pe un doc și a căzut.

Britanicul este primul actor dintre cei care l-au interpretat pe agentul 007 care își execută singur cascadoriile. Iar acest lucru i-a adus starului mai multe accidentări.

În urma unei scene din filmul „Casino Royale” a rămas fără doi dinți. În timp ce filma pentru „Quantum of Solace” și-a tăiat vârful unui deget și a suferit o ruptură musculară la nivelul umărului și s-a accidentat la un genunchi într-o scenă de luptă din filmul „Spectre”.

În 2018, Daniel Craig a acceptat în cele din urmă să interpreteze încă o dată – şi pentru ultima dată – rolul spionului James Bond, la vârsta de 51 de ani.

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro