Vacanța pe care Dan Cruceru a avut-o vara asta a fost una de coșmar. Fostul prezentator Tv a plecat în concediu cu familia în Muntenegru, stațiunea Ulcinj, unde a trecut prin clipe groaznice, după ce a ajuns cu copilul la spital de două ori în doar 4 zile.
Daddy Cool, vacanță infernală în Muntenegru
Dan Cruceru sau Daddy Cool, așa cum este cunoscut în mediul online, a avut parte de momente dificile. Totul a început în cadrul unui hotel de patru stele, unde familia își luase un pachet Ultra All Inclusive.
Totuși, în loc să se bucure de soare și de relaxare, cei doi părinți au căutat cel mai apropiat spital. Dan Cruceru a povestit prin ce momente dificile a trecut, după ce copilul a făcut gastroenterită acută de două ori în doar patru zile.
„Am ajuns cu unul dintre copii la urgență pentru gastroenterită acută de două ori în patru zile! Și toată familia este puternic afectată, am făcut-o și ceilalți trei. Nu ni s-a mai întâmplat până acum, deși am călătorit prin toată lumea”, a povestit fostul prezentator Tv.
În plus, el a postat și câteva fotografii de pe patul de spital, alături de copilul lui.
El spune că totul a început de la mâncarea servită în restaurantul resortului, spunând că nimeni din familie nu a consumat alimente din afara locației.
„Fiul meu a făcut gastroenterită acută de la unul dintre alimentele din restaurantul lor. Că a fost un pește vechi sau un pepene expus prea mult la soare, nu contează. Am avut opțiunea Ultra All Inclusive și nu am consumat decât din resort”, a explicat acesta.
Au plecat la spital în miezul nopții
În plus, spune influencerul, a aflat că în cadrul hotelului nu exista asistență medicală și transportul până la spital nu s-a putut face decât cu ajutorul unui taxi.
„Nu au un contract cu un spital, cu o ambulanță sau cu un medic privat care să vină în resort să trateze un pacient la orice oră. Nu contau costurile. Dar singura soluție a fost să ne urcăm cu copilul într-un taxi și să mergem 40 km, în miezul nopții”, a adăugat Dan Cruceru.
El a vorbit despre infrastructura din regiune și condițiile puse la dispoziție turiștilor, spunând că cel mai apropiat spital se afla la 40 de kilometri distranță.
„Pentru că încearcă, dar nu sunt încă acolo, comparativ cu alte țări europene. Cel puțin în zona în care am stat noi – Ulcinj, drumurile sunt proaste și e plin de șantiere. Pentru că cel mai apropiat spital care ne-a putut trata copilul în miezul nopții e la 40 km distanță și e departe chiar și de nivelul spitalelor de la noi. Pentru că nu există Uber sau Bolt, iar taxiurile au prețuri piperate. Pentru că, așa cum ne-a spus chiar ghidul, acolo nu e Turcia și trebuie să te faci că nu vezi anumite standarde foarte joase”, a mai precizat el.
Ultima modificare august 20, 2026 12:18 pm