Cum se menţine în formă Ileana Badiu. Iată ce exerciţii face la sală!

De Geo Berciu, pe

Cu o siluetă remarcabilă, Ileana Badiu este admirată, dar şi invidiată pentru forma fizică pe care şi-o menţine.

Secretul siluetei Ilenei Badiu stă în alimentaţie, dar şi în sport. În curând, femeia de afaceri va şi participa la maratonul caritabil DHL Ştafeta Carpaţilor, iar pentru a rezista, ea se antrenaeză de luni bune sub supravegherea antrenorului personal Alex Rşsu. Pasionată de sport, Ileana Badiu a inclus în calupul de exerciţii fizice de la sală şi cele pentru rezistenţă la alergat.
Cum se menţine în formă Ileana Badiu. Iată ce exerciţii face la sală!
„Dintodeauna au făcut sport şi aşa am fost educată de mică, însă de câţiva ani fac sport cu rigurozitate pentru că am înţeles beneficiile imense pe care mi le aduce nu numai fizic ci şi psihic. Nu am participat niciodată până acum la un maraton şi aveam nevoie de condiţie fizică excelentă pentru a rezista în proba de ştafetă. Sub supravegherea lui Alex Roşu, fac patru antrenamente pe săptămână, dintre care două izometrice, metoda Pilates tripoziţional, şi două cadrio şi funcţional training. Ambele sunt pentru rezistenţa musculară. Fiecare antrenament durează între 45 şi 65 de minute. Special pentru maraton am avut o pregătire specifică mai ales în ultima lună, care a constat în tehnici de atletism, alergare endurativă. Timpul alocat a fost între 25 şi 45 de minute, crescând în fiecare săptămână cu câte 5-10 minute”, a mărturisit Ileana Badiu.
Cum se menţine în formă Ileana Badiu. Iată ce exerciţii face la sală!

Bineînţeles că şi alimentaţia ocupă un rol important înaintea unui astfel de concurs. „Antrenorul mi-a recomandat un regim strict cu trei zile înainte de competiţie. Micul dejun constă în suc verde de legume şi fructe, omletă cu mult albuş, castraveţi, o felie de pâine integrală. La prânz, somon şi spanac, iar seara iaurt cu cereale de ovăz şi salată cu brânză slabă”, a mai adăugat Ileana Badiu.
Cum se menţine în formă Ileana Badiu. Iată ce exerciţii face la sală!

Ca în cazul celor cinci ediţii precedente, Maratonul DHL Ştafeta Carpaţilor are şi anul acesta scop caritabil, fondurile strânse fiind donate Asociaţiei Salvaţi Copiii pentru proiectul „Educaţie şi Informare împotriva consumului de droguri în rândul tinerilor”. Ileana Badiu, Andreea Marin, Monica Iagăr, Roxana Ciuhulescu, Ellie White, Anca Serea, Violeta Beclea Szekely, Monica Roşu şi Alin Petrache, Prşsedintele Comitetului Olimpic Sportiv Român, se vor afla sâmbătă dimineaţa la Predeal, la start, pentru a alerga alături de peste 700 de participanţi.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!