Cine sunt Mihaela și Tudor, soția și fiul lui Ludovic Orban. Cu ce se ocupă cei doi și de ce au ales să trăiască departe de lumina reflectoarelor

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Deși Ludovic Orban este prezent de decenii bune pe scena politică din România, viața sa de familie a rămas învăluită în discreție. Fostul premier este căsătorit de ani buni cu Mihaela Orban, femeia care i-a fost sprijin necondiționat din umbră, și au împreună un fiu, Tudor. Iată cu ce se ocupă partenera politicianului și ce drum a ales în viață unicul lor copil.

Cu ce se ocupă Mihaela, soția lui Ludovic Orban

Ludovic Orban a fost mereu rezervat atunci când a venit vorba despre cei dragi. În spatele declarațiilor politice și al campaniilor electorale se află o familie unită, care a preferat să evite expunerea mediatică și să-și protejeze intimitatea.

Mihaela Orban a ales să stea departe de evenimentele mondene sau de aparițiile televizate. Absolventă a Facultății de Psihologie, Pedagogie și Sociologie din cadrul Universității din București, partenera politicianului și-a construit o carieră solidă în mediul privat. În plus, aceasta s-a implicat activ ca și consilier în cadrul unei fundații axate pe sprijinirea proiectelor educaționale destinate copiilor și tinerilor.

Relația dintre cei doi a fost construită pas cu pas. Înainte de a merge în fața ofițerului de stare civilă, au avut o relație de peste șase ani, timp în care și-au testat compatibilitatea și respectul reciproc.

„Suntem de o lungă perioadă împreună; până să luăm decizia de a ne căsători, am stat împreună mai mult de șase ani. Nu vorbesc prea des despre soția mea pentru că nu și-a dorit niciodată publicitate, a preferat să nu fie în atenția opiniei publice. (…) A reprezentat cel mai puternic sprijin pe care l-am avut”, mărturisea în trecut Ludovic Orban.

Citește și: Decizia Prințului Marco după ce a petrecut noaptea cu Gabriella. „Nu regret ce am făcut, dar îmi pare rău de ea! Mă omoară!” Ce încearcă să-i ascundă Biancăi Ghiurcă

Citește și: CRBL i-a compus o piesă fiicei sale, după ce s-au îndepărtat: „Te-am iubit și te voi iubi necondiționat”

Cine este și ce face Tudor, unicul fiu al fostului premier

Tudor Orban, singurul copil al cuplului, a moștenit rigoarea și logica, fiind atras încă de la o vârstă fragedă de științele exacte. Tânărul a urmat cursurile Facultății de Matematică din cadrul Universității din București, după ce în anii de școală s-a remarcat la olimpiade de matematică și informatică.

Într-un interviu acordat în trecut regretatei jurnaliste Cristina Țopescu, Ludovic Orban povestea că Tudor a fost mereu pasionat de chimie, fizică și calculatoare, dar fără a dori să se limiteze exclusiv la o carieră de programator. Pe lângă mintea analitică, fiul politicianului a manifestat și o înclinație spre latura artistică, fiind atras de desen.

Citește și: A apelat sau nu Codruța Filip la intervenții estetice: „Dacă te uiți atent la mine, se văd niște riduri!” Ce spune despre retușurile la nivelul feței

Citește și: Daciana Sârbu, vacanță exotică în Maroc: „O mulțime de culori și parfumuri, grădini secrete”. Pe cine a luat cu ea în escapadă

Principiile după care a fost educat fiul lui Ludovic Orban

În privința parentingului, fostul prim-ministru a dezvăluit că nu a crezut niciodată în pedepse aspre sau interdicții rigide, ci a mizat pe libertate asumată și responsabilitate.

„L-am crescut foarte liber, l-am lăsat să dea cu capul de pragul de sus singur, nu l-am protejat. Am încercat să-i spun punctul de vedere. Nu am apelat la interdicţii, la pedepse”, a dezvăluit Ludovic Orban.

În anii de gimnaziu, această deschidere spre libertate și artă a atras și speculații, când un coleg a susținut public că Tudor ar face desene pe clădiri. Politicianul a intervenit prompt, explicând că fiul său descoperise pasiunea pentru fenomenul urban de tip graffiti în timpul călătoriilor prin marile orașe europene, privind acest curent exclusiv ca pe o formă de exprimare vizuală și artă contemporană.

De ce a insistat Ludovic Orban ca Tudor să studieze în România

Unul dintre puținele momente în care au existat opinii diferite în familie a fost legat de alegerea facultății. Atât Mihaela, cât și Tudor luau în calcul opțiunea de a urma studiile universitare în străinătate, țintind universități de prestigiu din Marea Britanie sau Olanda.

Ludovic Orban a pledat însă cu fermitate pentru învățământul universitar autohton: „Am avut un moment de cumpănă, când eu am fost pe o poziție, iar băiatul și soția pe alta, privitor la facultate. (…) Eu am ținut să facă facultatea în România.”

În cele din urmă, decizia a fost ca Tudor să rămână student la București, tatăl său subliniind că porțile pentru o specializare sau un master în afara țării rămân oricând deschise dacă tânărul își va dori acest pas pe viitor.

Sursă foto:

Ultima modificare noiembrie 9, 2026 5:12 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale