Cezar Ouatu, primele declarații despre partenera lui. Teodora își dorește discreție

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Cezar Ouatu și-a botezat fiica, Serena Maria, în biserica unde a fost și el creștinat, trăind momente de profundă conexiune spirituală cu tatăl său regretat. Cu această ocazie, artistul a făcut și primele declarații despre partenera lui.

Cezar Ouatu, primele declarații despre mama fetiței lui

Cezar Ouatu, celebrul tenor român, a vorbit deschis pentru prima dată despre partenera sa de viață și despre decizia de a-și păstra relația departe de ochii publicului. Declarațiile sale emoționante vin la scurt timp după botezul fiicei lor, Serena Maria, eveniment care a marcat și prima apariție publică a cuplului.

Serena Maria a fost botezată într-o biserică specială pentru Cezar Ouatu, același lăcaș de cult unde a fost creștinat și el în copilărie. Evenimentul l-a adus pe tenor în pragul lacrimilor, amintindu-i de tatăl său, pe care îl consideră un reper în viață.

„Din punct de vedere spiritual, pot să vă zic doar că la biserică cred că n-am mai plâns de foarte multă vreme atât de necontrolat, să zic. Am simțit o conexiune acolo, în acel lăcaș de cult. Ne-am dorit să se petreacă acest lucru exact în biserica unde eu am fost botezat. Iar leoaica mea, Serena Maria, acolo am simțit o chestie foarte profundă în momentul în care m-am uitat sus. Am simțit că ea chiar este, cum am spus și într-o postare anterioară, prelungirea unui alt leu veritabil care a fost, este și va rămâne pentru mine un reper în viață, și anume tatăl meu”, a declarat artistul pentru Spynews.ro.

Citește și: Monica Bârlădeanu, mesaj emoționant pentru Valeriu Gheorghiță, la doi ani de la nuntă: „Viață lungă împreună, până la capăt”

Viața personală, departe de lumina reflectoarelor

După ce în 2025 s-a despărțit de logodnica sa, Raluca Jurcă, Cezar Ouatu a adoptat o atitudine mult mai discretă în ceea ce privește viața personală. Deși vestea că a devenit tată a luat prin surprindere pe toată lumea la finalul lunii iulie, artistul explică de ce a ales să păstreze discreția asupra relației cu partenera sa, Teodora.

„Acuma depinde ce crede fiecare, că viața privată a fiecăruia e viața privată. Pentru noi, pentru familie și pentru toți cei prezenți la creștinarea îngerașului meu, Serena Maria, nu a fost nimic secret. Probabil că îmi doresc, și nu probabil, ci mai mult ca sigur, o oarecare intimitate, în condițiile în care viața mea privată a fost destul de publică. Încerc și îmi doresc să rămână în așa mod, în ideea în care nici partenera mea nu-și dorește și nu este dornică neapărat de afișare mare. Suntem din altă lume”, a explicat el pentru sursa citată.

Deși Teodora a fost numită „o frumusețe” de către Mihai Alexandru, prieten apropiat al lui Cezar, partenera tenorului nu își dorește să facă parte din lumina reflectoarelor. Această decizie este pe deplin susținută de artist, care subliniază că pentru ei familia și intimitatea sunt prioritare.

Citește și: Soacra Mirelei Vaida îi dă replica prezentatoarei, după ce a vorbit despre ea la Asia Express. Detalii surprinzătoare despre relația celor două

Serena Maria, bucuria familiei

Cezar a împărtășit și detalii despre cum fetița sa este deja o sursă de bucurie și mândrie pentru familie. Deși preferă să păstreze un echilibru între viața privată și aparițiile publice, artistul nu s-a ferit să împărtășească câteva imagini cu micuța pe rețelele sociale.

„Foarte multă lume din afară, la prima privire, îmi spune că seamănă unu la unu cu mine. Ceea ce mă bucură, dar cu siguranță are și de la mama ei, de la partenera mea. Nu este un secret că am postat-o pe cea mică și i-am arătat și fața. Nu sunt genul de părinte care să n-o arate. Până la urmă, mai devreme sau mai târziu, doar nu o să stau ascuns într-o peșteră sau pe o insulă. Respect și dorința iubitei mele. Am avut tot felul de postări pe care le-am simțit, cu ideea să rămână pentru ea ca amintire pe social media când va crește. Deja este pe buzele multor oameni”, a spus artistul.

Foto: Instagram

Ultima modificare octombrie 6, 2026 1:44 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale