Elena Udrea a avut doar cuvinte de laudă la adresa partenerului ei de viață, Adrian Alexandrov, care a crescut-o singur pe fiica lor, Eva maria. Fostul ministru al Turismului a vorbit despre rolul pe care partenerul ei l-a avut în viața fiicei sale și cum i-a oferit tot ce a avut nevoie inclusiv stabilitate, atunci când avea cea mai mare nevoie de ea.
Cuprins
Cuprins
Elena Udrea, cuvinte de laudă la adresa partenerului său
Elena Udrea a petrecut mai mulți ani în închisoare, timp în care partenerul ei de viață, Adrian Alexandrov, a fost un adevărat părinte pentru fetița lor, Eva Maria. Cu toate că nu a reușit să țină locul mamei copilului său, bărbatul s-a descurcat de minune crescând-și fetița și oferindu-i stabilitatea de care avea nevoie.
Udrea a vorbit despre sprijinul primit din partea iubitului său într-o perioadă extrem de complicată a vieții sale.
Acum, fosta politiciană se bucură de fiecare clipă petrecută alături de fiica ei, care este într-adevăr fericită să îi aibă pe ambii părinți alături.
Elena Udrea a mai spus că a avut mereu încredere că Adrian va fi un tată implicat, dar realitatea i-a depășit cu mult așteptările.
„Adrian este un tată minunat. Sigur, atunci când am hotărât să facem un copil, m-am bazat că este un tată bun, însă să treci prin așa o încercare… Una este, teoretic, să analizezi, să vezi că cineva e potrivit pentru rolul de tată și alta este să vezi ce tată minunat a fost în lipsa mea, a povestit Elena Udrea la Antena Stars.
Cât de mult își dorește să recupereze timpul pierdut alături de fiica ei
Elena Udrea a povestit că vrea să recupereze fiecare clipă alături de fiica ei. Ea apreciază timpul petrecut alături de Eva Maria și nu vrea să mai fie departe de ea niciodată.
Citește și: Elena Udrea și Adrian Alexandrov, dați de gol de fiica lor! De ce se ceartă cei doi
„Adrian a stat trei ani și patru luni tată și mamă, și familie întreagă, și prieten, și coleg, și de toate. Eu, stând cu ea, cum ai spus, nici un an nu avem și mă trezesc în fiecare dimineață să o duc la școală. Sunt așa de fericită că stăm de vorbă pe drum! Nu vreau să o ducă nici Adrian, nici șoferul, nici nimeni. Vreau să o duc eu”, a mai spus Elena Udrea.
Ultima modificare iunie 16, 2026 2:09 pm