Alina Sorescu, despre relația cu Alexandru Ciucu și viața cu cele două fiice: „Nu e subiectul cel mai fericit din lume…” Ce se întâmplă în viața artistei acum

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Alina Sorescu a vorbit deschis despre situația dintre ea și fostul soț, Alexandru Ciucu. Prezentă la premiera de gală a comediei „Vacanță All Inclusive”, artista a mărturisit că lucrurile dintre ei au rămas la fel și că își dorește doar să găsească, într-un final, liniștea.

Lucrurile au rămas neschimbate între Alina Sorescu și Alexandru Ciucu:

Întrebată dacă a reușit să ajungă la o cale de mijloc cu tatăl copiilor săi, cântăreața a fost rezervată în declarații: „Nu știu dacă e cazul să vorbesc despre asta la o lansare de film, având în vedere că nu s-a schimbat absolut nimic și nu e subiectul cel mai fericit din lume despre care să vorbesc, dar asta este. Sperăm să ajungă și la noi liniștea care ar trebui să fie”, a declarat Alina Sorescu pentru Libertatea.

Cum se descurcă cu cele două fiice, după divorțul de Ciucu

Cei doi au împreună două fete, pe Carolina și Raisa. Cuplul s-a destrămat în anul 2022, iar divorțul s-a încheiat oficial în ianuarie 2025.

Pe lângă concerte și proiecte, Alina își dedică tot timpul creșterii fetelor. Carolina și Raisa au început un nou an școlar, iar faptul că merg la ore în schimburi diferite îi dă mari bătăi de cap cu organizarea.

„Sunt clasa a VI-a, respectiv a IV-a. Carolina are 12 ani, Raisa 10 ani, cu provocările acestor etape, acestor vârste. Raisa învață dimineața, Carolina după-amiază, încercăm să facem față unui program destul de complicat și complex și cu activități, dar ca orice părinte până la urmă reușești. Nu știi cum, dar îți iese să te ocupi și de activitatea profesională, și de copii, și de tine”, a explicat vedeta.

În plus, artista ține foarte mult ca fetele să învețe de mici ce înseamnă valoarea banului și cum să-și drămuiască economiile. Carolina și Raisa au pușculițele lor, unde pun deoparte banii primiți, iar din când în când își cumpără singure micile plăceri.

„Fetele au pușculițele lor, destul de consistente, că au strâns, au pus acolo bani pe bani și au adunat o sumă frumușică. Banii din pușculiță sunt bănuții lor. În rest, când mergem la cumpărături știu că își pot lua ceea ce își doresc și, din când în când, folosesc și bănuții pe care i-au strâns acolo”, a adăugat Alina Sorescu.

Foto – Facebook

Ultima modificare noiembrie 5, 2026 10:29 am

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale