Asiana Peng, reacție după declarațiile dintre mama ei și Anamaria Prodan

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 20 ianuarie 2022, 18:09

Silvana Peng, mama gimnastei Asiana Peng (21 de ani), a făcut recent o serie de declarații acide la adresa Anamariei Prodan. Ulterior, impresara a răspuns. Asiana formează din vara anului 2021 un cuplu cu fiul vitreg al Anamariei, Luca (20 de ani), fiul lui Laurențiu Reghecampf din primul mariaj cu Mariana Pfeiffer.

Asiana Peng, reacție după declarațiile dintre mama ei și Anamaria Prodan

Anamaria și Laurențiu s-au separat în vara anului trecut, după un mariaj de 13 ani. Împreună au un fiu, Laurențiu Reghecampf Junior (13 ani). Primul termen de judecată al divorțului este pe 7 februarie 2022. În prezent, antrenorul formează un cuplu cu o tânără care-l va face tată pentru a treia oară. Fiul perechii se va naște în primăvara anului acesta.

Asiana Peng, reacție după declarațiile dintre mama ei și Anamaria Prodan

În mediul online, după declarațiile mamei sale și ale Anamariei, Asiana Peng a publicat citatul: „Câinele moare de drum lung și prostul de grija altuia”. Ulterior, gimnasta a postat unul dintre citatele politicianului Ion Rațiu (n. 1917 – d. 2000): „Fii întotdeauna conștient că gelozia, invidia și calomnia constituie ultimul refugiu al omului frustrat și slab”.

Cu doar câteva zile în urmă, impresara a declarat că nu este de acord cu faptul că Laurențiu a asociat-o pe Asiana cu actuala lui iubită, Corina, știind că mama Asianei nu este de acord cu relația antrenorului.

Despre iubita acestuia, Silvana a spus pentru Fanatik: „S-a scris că îi merg afacerile fantastic cu China. (…) Mă tem că visează să se folosească de copiii mei (n.red.: Asiana și Răzvan Peng) și de soțul meu ca să se întâmple aceste lucruri. Or, în condițiile astea, poarta i se închide. (…) Să desparți o familie cred că e cel mai mare păcat pe lumea asta”.

„Mă sperie cumva faptul că din 13 în 13 ani unii consideră că e de despărțit și de luat de la capăt… (…) Eu nu condamn pe nimeni. Fiecare face ce crede de cuviință, dar aș prefera ca Luca să nu ia nimic negativ de la nimeni”, a mai declarat Silvana Peng.

„Sper ca peste 13 ani să n-o văd plângând pe Asiana și eu să mor ca mama Marianei Pffeifer. Că dânsa așa a murit, aproape de data când a fost anunțată că, după 13 ani, s-a rupt relația dintre Mariana și Laurențiu. Atât de tare s-a frământat femeia aia, până a murit. Dar asta e, fiecare are o karmă, fiecare plătește bunele și relele”, a completat. Asiana a răspuns ulterior declarațiilor mamei sale.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Anamaria Prodan, detalii despre ultimele luni din mariajul cu Laurențiu Reghecampf

Ce relație are Anamaria Prodan cu primul soț, Tibi Dumitrescu, la aproape 15 ani de la divorț

Asiana Peng, despre declarațiile mamei sale la adresa iubitei lui Laurențiu Reghecampf: „Am rămas mască”

„Îngrijorările doamnei Silvana nu au niciun temei. Asigur pe oricine că atât Luca, cât și ceilalți membri ai familiei noastre – eu, Corina – îi acordă Asianei și iubire, și respect. Aceste îngrijorări ale doamnei Silvana ar trebui, mai degrabă, să fie legate de faptul că a consimțit să facă jocul dezgustător al fostei mele soții. Că s-a asociat unei situații de familie care nu o privea pe domnia sa”, a replicat Laurențiu în mediul online, în dreptul unui selfie cu el, Corina, Asiana și Luca.

Anamaria Prodan: „Ca „bărbat și tată” ai datoria, măi Reghe, să împaci mama cu fiica”

„Ca să dai asemenea mesaj, să postezi asemenea poză, când cuscra ta, doamna PENG, este supărată și înfricoșată de tine și de acțiunile tale, asocierea copiilor doamnei PENG cu (n.red.: Corina în afaceri) denotă nebunie! Să asmuți, practic, o fetiță împotriva propriei mame, să postezi ostentativ poza cu Asiana, când mama ei e supărată. Să insinuezi că soția ta are ceva de-a face cu povestea asta… este tot nebunie”, a mai scris Anamaria Prodan.

„Ca „bărbat și tată” ai datoria, măi Reghe, să împaci mama cu fiica, nu să insinuezi și să mimezi dragostea. (…) Respect față de cuscra ta nu ai, față de familia Asianei nu ai, față de familia ta nu ai, față de copiii tăi nu ai!!! Dar! Ești supărat și îți ameninți prietenii, soția, că îi trimiți la închisoare pe toți”, a continuat.

„Jocurile dezgustătoare despre care vorbește Reghe sunt făcute chiar de către el. Nu mai distruge altă familie. Lasă-i familia Asianei liniștită în armonie! Armonie probabil terminată de când ai apărut. Rușine să-ți fie că dai mesaje urâte fetelor tale (n.red.: vitrege, fiicele impresarei din prima ei căsnicie), că-ți blochezi copiii și le vorbești urât. Se întoarce mereu bumerangul…”, a încheiat.

Silvana Peng: „Am ajuns să cred că madame Prodan sau Tănase, cum o cheamă acum, confundă niște lucruri”

Ulterior acestor declarații, întrebată dacă a vorbit vreodată cu Anamaria Prodan, Silvana a mai spus: „Cred că fuge. Îi e frică tare, o simt. Îi e frică, vă spun eu. Îi e frică tare să-și asume, fiindcă ea veșnic aruncă cu noroi, «amantele, femeile» și așa mai departe. Eu, citind mereu că Asiana este asociată cu această (n.red.: iubită a lui Laurențiu Reghecampf), «prieteniile, același oraș, una-i gimnastă, una nu știu ce e», am ajuns să cred că madame Prodan sau Tănase, cum o cheamă acum, confundă niște lucruri”.

„Mi-aș dori ca dânsa să facă distincție între gimnasta României, Asiana Peng, și frumoasele escorte, printre care se număra și ea în urmă cu 13 ani. Da, dânsa, în urmă cu 13 ani, era pe post de (n.red.: amantă). A uitat probabil că a despărțit o familie!”, a mai spus.

„Doamna Peng mă confundă! Probabil a stat în China și nu știe situația lui Reghe de acum 13 ani. Tăntălăul meu de soț urlă în gura mare că am învățat-o pe doamna Peng să-l facă de râs! Eu, ca mamă, nu-s de acord cu ce face Reghe! O fată crescută în cultura chinezească nu are cum să stea în lumea lui Reghe. Nu are cum să stea lângă așa ceva sau să fie asociată cu așa ceva”, a replicat Anamaria Prodan în mediul online.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!