Actorul Willie Garson, din „Sex and the city”, a murit la 57 de ani

De Unica.ro, pe

Doliu în lumea cinematografiei. Actorul american Willie Garson, devenit celebru pentru interpretarea personajului Stanford Blatch din serialul “Sex and the city” a încetat din viață la vârsta de 57 de ani. Willie Garson suferea de cancer pancreatic.

Anunțul a fost făcut de Michael Patrick King,  producătorul executiv al serialului “And just like that”.

„Familia Sex and the City a pierdut un membru. Uimitorul nostru Willie Garson. Spiritul și dedicarea pentru meserie erau prezente în fiecare zi la filmări. El era acolo și ne dădea totul, chiar și când era bolnav. Îi mulțumim pentru darurile lăsate ca actor și ca om, nu va fi uitat. În acest moment trist, întunecat, ne mângâie amintirea bucuriei și luminii sale”, a fost mesajul lui King, potrivit The Guardian.

Reprezentanții HBO au transmis, de asemenea, un mesaj legat de trecerea în neființă a actorului:

“Willie Garson a fost, atât în viața de zi cu zi, cât și pe micile ecrane, un prieten devotat care aducea lumina în sufletele celorlalți. El a creat un personaj extrem de îndrăgit și a fost membru al familiei HBO de aproape 25 de ani. Suntem profund întristați de vestea morții sale și transmitem condoleanțe sincere famileie îndoliate și apropiaților lui.”

Citeşte şi: Naomi Campbell o învață pe fetița ei de cinci luni despre importanța igienei

Citeşte şi: Premieră mondială: Un rapper mexican și-a implantat lanțuri din aur în scalp

Citeşte şi: Fiica Elenei Udrea a împlinit 3 ani. Cum a fost sărbătorită micuța Eva Maria

Citeşte şi: Paris Jackson: „Nu am avut relații doar cu femei și bărbați”

William Garson Paszamant, pe numele său real, s-a născut în New Jersey în anul 1964. Garson a studiat teatrul și a avut un masterat în arte plastice la Yale School of Drama. A debutat în cinematografie jucând diferite roluri în serialele de televiziune ale anilor ‘80, printre care amintim: „Cheers”, „Family Ties„ și „LA Law”.

Zece ani mai târziu, Willie Garson și-a făcut apariția și în serialele „The X-Files”, „Boy Meets World” și „Friends”. În 1998 a obținut rolul care l-a făcut celebru,  din serialul „Sex and the city”.

Foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!