Daniel Melingo, artistul vizionar care a făcut tranziția spectaculoasă de la rockul rebel al anilor 80 din Buenos Aires la statutul de cea mai originală și avangardistă voce a tangoului contemporan, s-a stins din viață la vârsta de 68 de ani.
Suferind de BPOC (Boala Pulmonară Obstructivă Cronică), muzicianul a fost găsit fără suflare în locuința sa din capitala Argentinei, lăsând în urmă o moștenire culturală uriașă și o carieră marcată de o metamorfoză artistică continuă.
Cuprins
- 1 De la rockul clandestin la libertatea democrației
- 2 Revoluția din underground-ul european
- 3 Un gol imens în cultura mondială și un ultim proiect neterminat
Cuprins
De la rockul clandestin la libertatea democrației
Născut în Buenos Aires, Melingo și-a început ascensiunea într-o perioadă marcată de tensiuni politice, devenind rapid o figură centrală a mișcării underground care contesta subtil dictatura militară. După o evadare muzicală în Brazilia alături de Milton Nascimento, s-a întors în țară pentru a pune bazele colectivului artistic Ring Club și pentru a se alătura unor trupe emblematice precum Los Abuelos de la Nada și Los Twist. Într-un interviu acordat în urmă cu câțiva ani, Melingo își amintea cu nostalgie și precizie atmosfera acelor vremuri de efervescență creativă.
„Generația noastră a avut misiunea de a pune muzică întâmpinarea democrației. Era o energie incredibilă în Buenos Aires, o foame de libertate care se simțea în fiecare acord de saxofon sau chitară. Noi nu făceam doar muzică, noi cream o nouă stare de spirit pentru o țară care învăța din nou să respire”, declara artistul, descriind explozia culturală din anii 80.
Revoluția din underground-ul european
Mijlocul anilor 80 l-a găsit pe Melingo în Spania, unde a experimentat cu funk, hip-hop și punk alături de Los Toreros Muertos și Lions in Love. Însă marea sa revelație a avut loc la sfârșitul anilor 90, când s-a întors la rădăcini și a privit tangoul nu ca pe un stil prăfuit de muzeu, ci ca pe o pânză pe care putea picta povești urbane întunecate, influențate de jazz și de teatrul lui Bertolt Brecht. Această abordare cinematografică și teatrală i-a adus un succes fulminant în Europa, în special în Franța și Italia.
„Pentru mine, tangoul nu a fost niciodată o simplă tradiție rigidă, ci un limbaj viu, o formă de blues al orașului Buenos Aires. Când am adus aceste povești în Europa, am realizat că publicul nu avea nevoie să înțeleagă fiecare cuvânt în spaniolă; ei simțeau dramatismul, efortul personajelor marginalizate despre care cântam”, a explicat Melingo într-un dialog cu presa franceză, după lansarea aclamatului album Maldito Tango.
Un gol imens în cultura mondială și un ultim proiect neterminat
Moartea sa lasă goluri adânci nu doar în inimile fanilor, ci și în rândul colegilor de breaslă care l-au considerat un mentor și un inovator curajos. Imediat după anunțul tragicei vești, reacțiile de regret au inundat spațiul public, artiști de renume exprimându-și admirația pentru cel care a refuzat mereu să fie încadrat într-un singur gen muzical.
„Daniel a fost un spirit liber, un pirat al muzicii care a știut să navigheze între rock și tango cu o eleganță nativă. A fost un privilegiu să împart scena cu el și să văd cum o întreagă sală de concert din Paris sau Milano rămânea hipnotizată de vocea lui profundă și de prezența sa aproape mitică”, a transmis un apropiat din comunitatea muzicală latino-americană.
Melingo lucra intens la o versiune cinematografică a operei sale, Linyera, și pregătea o reinterpretare aniversară a albumului Tangos bajos, programată pentru luna septembrie a acestui an, alături de nume mari precum Fito Páez și Andrés Calamaro. Deși cortina s-a lăsat brusc peste viața sa, universul său artistic, populat de personaje uitate și acorduri melancolice, va continua să răsune ca o mărturie a geniului său rebel.
Foto – Facebook
Ultima modificare iulie 3, 2026 12:47 pm