Un brăilean a murit după ce a mâncat brânză din comerț. Simptomele inițiale semănau cu cele de gripă, dar analizele au descoperit ceva șocant. Controale la magazinul cu pricina

.

Un bărbat din Brăila a murit după ce a consumat brânză achiziționată din comerț. Inițial, acesta a crezut că are gripă, însă simptomele lui s-au agravat, iar întreaga stare s-a degradat rapid și a murit. Ulterior, autoritățile au descoperit ce s-a întâmplat, de fapt.

Un brăilean a murit după ce a mâncat brânză de la magazin

Tragedie în Brăila, unde un bărbat a murit după ce s-a îmbolnăvit de listerioză, în urma consumului de brânză din comerț. Conform rudelor, acesta ar fi consumat brânză cumpărată de la un magazin local.

El s-a îmbolnăvit de la o bacterie periculoasă prezentă în alimentele contaminate. Inițial, simptomele au fost confundate cu gripa, dar analizele medicale au confirmat boala.

Citește și: Cauza morții fetiței de 2 ani care a decedat după o vizită la stomatolog

Bărbatul avea 67 de ani și a murit brusc la câteva zile după ce a consumat brânză. Fiul său spune că a crezut că tatăl lui a răcit.

„La început am crezut că e doar o răceală. Am luat niște medicamente, dar au apărut frisoanele și starea de leșin, așa că am sunat la salvare”, a povestit fiul său, Ionuț Ștergărel, scrie observatornews.ro.

Controale la magazinul de unde a cumpărat brânză

După analizele medicale, s-a descoperit că bărbatul avea listerioză, pe care a luat-o consumând brânza.

Autoritățile din Brăila au declanșat un control la magazinul indicat de Direcția de Sănătate Publică.

Citește și: Un grup gigantic de retail dispare de pe piață. Ce se întâmplă cu magazinele din România

„Brăila a declanşat un control la magazinul indicat de direcţia de sănătate publică. Se verifică condiţiile de depozitare a produselor în magazin, temperaturile de păstrare”, a spus Costică Peltea, director al Direcției Sanitar-Veterinare Brăila.

Specialiștii spun că alimentele infectate cu listeria pot fi depistate doar de specialiști, iar bacteria este foarte rezistentă.

Ce este Listeria și listerioza

Listeria este un tip de bacterie patogenă care poate fi găsită în multe medii, inclusiv în sol, apă, canalizare, vegetație în descompunere și animale. Aceasta poate supraviețui și se poate dezvolta chiar și în condiții de refrigerare. 

Citește și: Salata la pungă din supermarketuri este contaminată, arată testele de laborator. Pericolele pentru sănătate

Ea poate prospera în condiții insalubre de producție alimentară, ducând la contaminarea alimentelor. Atunci când oamenii consumă alimente contaminate cu această bacterie, pot dezvolta o boală numită listerioză.

Simptome

Listerioza prezintă o gamă variată de simptome, care pot diferi în funcție de severitatea și forma bolii. Există două forme ale bolii: listerioza gastrointestinală neinvazivă, mai puțin severă, și listerioza invazivă, mai gravă, care apare atunci când Listeria se răspândește dincolo de intestine.

În cazul listeriozei neinvazive, mai puțin severe, pot apărea simptome ușoare precum febră, dureri musculare, greață, vărsături și diaree, care persistă adesea timp de 1–3 zile.

Citește și: Pește contaminat, retras din magazine, după ce a fost infectat cu Listeria. Dr. Tudor Ciuhodaru: „Mergeți la spital sau consultați un medic dacă ați mâncat alimente rechemate”

În forma mai severă și care poate pune viața în pericol, listerioza invazivă, simptomele pot include dureri de cap, rigiditate a gâtului, confuzie, pierderea echilibrului și convulsii. 

Listerioza invazivă este o afecțiune potențial fatală, în special pentru nou-născuți, adulți peste 65 de ani și persoanele cu sistem imunitar slăbit.

Ultima modificare februarie 2, 2026 4:48 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale