Tu știi cum și cand trebuie să se facă pomenirea morților?

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Ca orice rit bisericesc, parastasele se fac după o rânduială anume, mai ales la împlinirea unor date fixe, așa-numite soroace.

Când se face pomenirea morților

În general, credincioșii ortodocși care au pierdut persoane dragi plătesc la biserică sărindare, adică pomelnice care urmează a fi citite în cadrul Sfintei Liturghii, timp de 40 de zile sau un an întreg. Pentru ca puterea sărindarelor să fie mai mare asupra sufletelor adormite, unii preoți recomandă săvârșirea lor la cât mai multe biserici sau mânăstiri.

    
Vedete din Romania Vedete internationale