Ședință de urgență la PNL, după ce Adrian Veștea a fost desemnat premier de Nicușor Dan. Liberalii nu au fost consultați și informați anterior

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Tensiuni în cadrul Partidului Național Liberal, după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat premier pe Adrian Veștea, fără ca liberalii să fi fost consultați sau informați. Acum, Biroul Politic Național al PNL se reunește de la ora 17:00. La ședință vor participa deputații și senatorii PNL, primarii, dar și președinții de Consilii Județene.

Ședință la PNL, după desemnarea lui Adrian Veștea ca premier

„Luni, 15 iunie 2026, începând cu ora 17:00 va avea loc şedinţa Biroului Politic Naţional. La şedinţă sunt invitaţi să participe deputaţii şi senatorii PNL, primarii municipii reşedinţă de judeţ şi preşedinţii CJ care nu sunt membri ai BPN”, a anunţat oficial luni, PNL.

Citește și:  Cine este Adrian Veștea, desemnat premier de Nicușor Dan în locul lui Eugen Tomac. Ce avere are, cine este soția lui și câți copii au împreună

Ședința va avea loc în sala grupului PNL din Camera Deputaților și a fost convocată după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe liberalul Adrian Veștea premier, fără ca PNL să fie consultat.

Ilie Bolojan, președintele PNL, a declarat că este un act „ostil” și că președintele țării ar încerca să rupă PNL, lucru pe care spune că l-a simțit încă de la căderea guvernului.

În cadrul Biroului Politic Național, se poate propune excluderea lui Veștea din partid, însă nu poate lua decizia finală. Aceasta aparține Consiliului Național, care votează în secret.

Conform statutului PNL, toate candidaturile pentru funcțiile în Guvern și autorități ale administrației publice centrale sunt aprobate de Biroul Politic Național, la propunerea Biroului Executiv, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul lui Veștea.

Citește și: Adrian Veștea, prima apariție publică după ce a fost desemnat premier: „Cred că este un act de responsabilitate”

Pe de altă parte, primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a spus că desemnarea de către Nicușor Dan a lui Veștea este o tentativă de puci.

Adrian Veștea, desemnat premier. Cătălin Predoiu îl susține

Cătălin Predoiu, prim-vicepreședintele PNL, a declarat că îl susține pe Adrian Veștea în încercarea de a forma un Guvern. El spune că soluția ieșirii din impasul politic actual este un compromis politic „rezonabil”.

„Un compromis politic rezonabil este cel în care nu compromiţi principiul, aşa cum spunea Corneliu Coposu, fiecare ‘lasă de la el şi toată lumea câştigă câte puţin. Eu cred că soluţia ieşirii din impasul politic este un astfel de compromis politic rezonabil, prin instalarea unui Guvern Veştea şi refacerea coaliţiei cu un termen-limită precis, până în iunie 2027, când expiră termenul până la care iniţial PNL şi-a asumat conducerea Guvernului, cu un program clar şi ferm şi cu precizarea că încălcarea lui de către PSD sau orice alt membru al coaliţiei va fi sancţionată cu plecarea imediată a PNL în opoziţie”, a adăugat liderul PNL.

Ultima modificare iunie 15, 2026 1:53 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale